Muzeul Apei din Calea Urseni așteaptă musafiri. Seri de vară în aer liber

Muzică live, film, literatură, spectacol de circ, expoziții de fotografie, vizite ghidate și o mulțime de ateliere. Așa arată o nouă ediție a festivalului „Seri de vară la Muzeul Apei”, care va avea loc la finele săptămânii.
Primul festival al celui mai tânăr muzeu din Timișoara revine în weekendul 18-20 august, cu un program pentru toate vârstele. În iulie, Serile de vară de la Muzeul Apei au adunat peste 2.500 de curioși.
Două expoziții de fotografie, găzuite de pavilionul de acces al muzeului, vor fi vernisate în vineri, 18 august, ora 19. Este vorba de o selecție de lucrări prezentate în expoziția internațională „I Remember Water”, organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei UNESCO (WAMU-Net), și de expoziția „Vietăți nevăzute”, cu imagini realizate la microscop în cadrul expediției Sail Europe Around 2023 – Circumeuropa (SEA 2023). Ambele vor putea vizitate până în luna septembrie.
Seara de vineri este dedicată spectacolului extraordinar „Familia Firescu”, oferit de Școala de Circ. Prin acrobație, echilibru și artă scenică, spectatorii sunt invitați să-și redescopere și exploreze creativitatea. Pentru un plus de inspirație, seara poate continua cu povești spuse pe muzică, alături de Adina Ștefănescu, Lucian Ionică, Tudor Crețu și Cosmin Leucuța, harpista Mihaela Faur și violonista Marta Chiș.
Ateliere de toate felurile
Sâmbătă seara, ansamblul Sonoterra, unit de multi-instrumentistul Cătălin Milea, promite să poarte publicul pe diferite continente, într-un spațiu al unei experiențe muzicale memorabile. Din program face parte și Suita Aurora, o creație strâns legată de apă, dedicată vieții și energiei feminine.
Proiecțiile de film includ documentarele „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri”, care scot la lumină povești și locuri uitate sau neștiute ale Timișoarei, printre care și celebrul „OZN de la Urseni”, dar și reportajul SEA 2023 – Circumeuropa, despre expediția fluvio-maritimă care a plecat de la Timișoara.
În weekend vor avea loc, de asemenea, ateliere de modelaj și amprentare în lut, inițiere în arta circului, lectură pentru copii, ilustrație, tehnici inedite de pictură colectivă, pescuit, sport, reciclare ulei uzat, floricultură, biologie și studiu la microscop, decorarea sacoșe eco, determinări experimentale ale calității apei potabile. Toate activitățile suStabilește imaginea reprezentativănt gratuite.
Înscrierea prealabilă este necesară pentru atelierul de lectură Povești pe firul apei și pentru cel de ilustrație.
Din programul festivalului nu putea lipsi una dintre principalele atracții ale Muzeului Apei – vizitele ghidate. Cei care doresc să exploreze alături de ghizii noștri clădirile fostei uzine de apă potabilă a Timișoarei pot alege unul dintre cele șase tururi. Recomandăm înscrierea prealabilă, aici.
Programul complet al festivalului Seri de vară la Muzeul Apei poate fi găsit AICI.