29 mai 2020

MultipleXity în zona Cârțan, dar nu știm cum va fi. Ce facem cu restul obiectivelor pentru TM2021

multiplexity

Cu un an și jumătate înainte de 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, niciunul dintre obiectivele asumate în dosarul de candidatură nu este realizat. De fapt, nu este nici măcar început! Suma destinată dezvoltării infrastructurii culturale, trecută în bidbook, depășește 55 de milioane de euro.

În toamna lui 2016, Timișoara sărbătorea câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021. Optimismul curgea în valuri, vom face și vom drege, va fi ceva ce nu s-a mai văzut. Trei ani mai târziu, proiectul aproape că are nevoie de suport respirator și perfuzii, ca să nu leșine pe stradă. Nu intrăm, de această dată, în detalii legate de finanțarea evenimentelor propriu-zise, ci ne vom opri asupra obiectivelor asumate de administrația locală și județeană în dosarul de candidatură care a luat ochii experților Comisiei Europene.

Promisiuni din dosarul de candidatură

  • Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment / Multiplexity – 12 milioane de euro. Bugetul local și fonduri UE
  • Noua sală de spectacole a Teatrului German de Stat – 1,5 milioane de euro. Finalizare: 2018, conversia unei clădiri industriale
  • Centrul de Cultură Mărășești – 5 milioane de euro. Finalizare: 2017, pregătit pentru finanțare FEDR. Cel mai vechi spital public din Europa de Est va deveni centru cultural
  • Centrul Cultural Sinagoga – 2, 5 milioane de euro. Finalizare: 2018, pregătit pentru finanțare FEDR.
  • Reabilitarea Palatului Culturii – 15,5 milioane de euro. Finanțare națională și fonduri UE
  • Muzeul Revoluției Române – 3 milioane de euro. Finanțare: Ministerul Culturii, finalizare: 2018
  • Conversia fostelor săli de cinematograf – 2 milioane de euro. Bugetul local, finalizare: 2018
  • Reabilitarea Castelului Huniade – 11 milioane de euro. Fonduri locale și județene, finalizare: 2020
  • Reabilitarea Muzeului Satului Bănățean – 3 milioane de euro. Bugetul local, finalizare: 2020
  • Centrul Cultural „Turnul de apă” Iosefin – 200.000 euro, finalizare 2018
  • Centrul Cultural și Educațional Kuncz

Cum stăm în acest moment? Ei bine… stăm! Cel mai aproape de punere în practică este Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment, așa-numitul MultipleXity. În ultimul plen al CL, primăria a preluat de la STPT Muzeul „Corneliu Mikloși” și fostul sediu al societății, situat peste drum de muzeu. Municipalitatea va trebui să despăgubească STPT pentru lucrările făcute la fostul depou devenit muzeu, dar nu se știe când și care este suma. „Va trebui să dăm bani către STPT. Se va face o evaluare, se va vedea cât din valoarea investiției s-a amortizat deja și diferența va trebui dată. Asta, ca logică, eu nu știu cum se vor întâmpla lucrurile când experții își vor spune părerea. Muzeul se preia imediat”, spune primarul Nicolae Robu. „Rămâne muzeu. Îl folosim ca muzeu, nu este firesc ca o societate comercială de transport să se ocupe de administrarea unui muzeu. El intră în administrarea structurilor orientate pe cultură ale PMT, așa cum este normal”, mai afirmă acesta.

MultipleXity e gata în 2020. Dar nu știm nici măcar ce va fi

La fostul sediu al STPT ar urma să fie construit MultipleXity. Nici aici lucrurile nu sunt clare. Ba chiar din contră. Edilul șef recunoaște că habar nu are ce ar trebui să se facă acolo, dar e convins că acel „ceva” va fi finalizat în 2020. „Realizarea MultipleXity este pe procedură. Să vedem ce trebuie construit acolo, ce trebuie amenajat. Se merge pe ideea de concurs de soluții pentru a se concepe ce să se facă sub numele acesta de MultipleXity. Apoi, evident, asta presupune și amenajări corespunzătoare și dotări tehnice. Astea pot fi materializate apoi printr-o licitație. În mod cert vom ști în acest an ce trebuie să facem acolo. Putem să terminăm pe parcursul lui 2020. Va fi vizavi de Muzeul «Corneliu Mikloși», acolo unde a fost sediul RATT. Nu știu dacă în integralitatea sa. Acolo s-au început lucrări, este o clădire în curte, nu m-am ocupat eu de detalii. Sunt acum în lucru la specialiști, să facă analizele de rigoare”, declară Nicolae Robu.
multiplexity
Procedura despre care vorbește acesta este, de fapt, un concurs de soluții lansat în 5 aprilie în sistemul de achiziții publice SEAP-SICAP. Ofertele pentru MultipleXity puteau fi depuse până în 2 mai, iar suma maximă oferită de municipalitate este de aproape 128.000 lei. Sunt două părți interesate de acest contract: firma Rheinbrucke, o mai veche cunoștință a PMT, și Ordinul Arhitecților din România, care a și câștigat contractul.

E limpede, cultura nu-ți aduce venituri așa de ușor. Cultura îți aduce alte beneficii. Există acte culturale de masă, care îți aduc și venituri, dar cele mai multe acte de cultură costă mai mult decât aduc ca venituri. Dar ele îți aduc alte beneficii. Nu trebuie să discutăm despre cultură mercantil. Asta este concepția mea, chit că sunt liberal și unii m-ar acuza.
Primarul Nicolae Robu

S-a făcut cât s-a putut

Întrebat în ce stadiu sunt celelalte ambițioase obiective trecute în dosarul de candidatură, primarul Timișoarei spune că situația este sub control. Cel puțin oarecum. „Sunt toate în mișcare (cele asumate prin bidbook – n.r.). Sunt în diverse stadii. Atât cât s-a putut, s-a făcut. Nu depinde numai de noi”, ne-a declarat acesta. Cel puțin două investiții sunt în curtea CJ Timiș. Care nu se grăbește nici el să facă vreo investiție. La Castelul Huniade a f0st semnată, recent, recepția lucrărilor începute în urmă cu 13 ani. Asta nu înseamnă însă că vechea construcție ar putea fi deschisă pentru public, ci doar că, într-un viitor incert, CJ ar putea să se apuce de reparat altă aripă a castelului. Despre „reabilitarea Muzeului Satului Bănățean”, care ar trebui să fie gata în 2020, nu s-a vorbit nici măcar o dată în ultimii trei ani.

Palatul Culturii va fi sigur în șantier în 2021. Licitația pentru refacerea fațadei este încă în desfășurare și mai este timp de depus oferte. E imposibil ca lucrările să înceapă în acest an. Sala de spectacole pentru Teatrul German rămâne, cel mai probabil, la stadiul de dorință. Centrul de Cultură Mărășești a fost respins la finanțare pe fonduri europene și, din momentul refuzului venit de la ADR, primăria nu a mai comunicat nimic pe tema acestei investiții. S-a început, totuși, transformarea fostelor cinematografe și e posibil ca acestea să fie gata până în 2021. Turnul de apă din Iosefin are, de câteva zile, proiectant, deci, dacă se trage tare puțin și acolo, s-ar putea deschide, peste un an și jumătate, mult lăudata și discutata cafenea culturală. În rest… Vorba sloganului: luminează orașul prin tine!

4 thoughts on “MultipleXity în zona Cârțan, dar nu știm cum va fi. Ce facem cu restul obiectivelor pentru TM2021

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: