Teatrul absurdului continuă la Teatrul German de Stat din Timișoara. După ce a susținut oficial că angajata sa nu l-a căutat niciodată pe Molière, ca să-i dea drepturi de autor, directorul interimar al instituției a decis s-o sancționeze. Pentru altceva.
La finele lunii octombrie devenea virală – și de râsul lumii – o poveste de la Teatrul German de Stat. Un consilier artistic ar fi cerut adresa de e-mail a lui „Molier”, pentru a purta cu acesta o discuție pe tema unor drepturi de autor. Vorbim, desigur, despre scriitorul francez Molière, pe numele său adevărat Jean-Baptiste Poquelin, care a murit în 1673. Elisa Covaci este cea care era interesată să discute cu acesta. Ea a și confirmat, de altfel, pentru o publicație locală, că îl căuta. „Informaţia e puţin greşită, nu mă ocupam eu de drepturile de autor, dar ne interesează adresa. Ne puteţi ajuta?”, declara aceasta.
Întrebat, la vremea respectivă, dacă i se pare normal ca un consultant artistic să pună astfel de întrebări, primarul Nicolae Robu a crezut că e o glumă. „Cred că umblați cu poante. Acum, și Popescu au existat acum câteva sute de ani, cine știe la ce se referă? (…) Oameni buni, cine știe cu care Molière? Sunt și în contemporaneitate… Nu pot să-mi imaginez că a vrut să comunice astfel cu Molière (…) Nu va mai fi consultant artistic, dacă se confirmă. Cum Dumnezeu să fie consultant artistic?”, spunea acesta.
Poveste „neadevărată”, dar s-a lăsat cu sancțiuni
Tot atunci, directorul delegat al TGST, Ioan Boldurean, susținea că povestea este inventată. „Eroarea imputată angajatei noastre Elisa Covaci este nu doar neadevărată, ci și utilizată ca pretext pentru un nou atac împotriva instituției noastre și a Primăriei Timișoara”, susținea acesta.
Și totuși… Ceva nu se leagă la Teatrul German. Potrivit lui Ion Ardeal Ieremia, fost secretar de stat în Ministerul Culturii și cel care a făcut cunoscută întreaga istorie, Elisa Covaci a fost convocată la Comisia de disciplină de la TGST! Acest lucru s-a și întâmplat, dar nu pentru ce ați putea crede. Este adevărat, angajata noastră a fost chemată în fața Comisiei de disciplină și a fost și sancționată. S-a decis diminuarea salariului de bază pe două luni, iar motivul este că a oferit informații despre teatru, deși nu era persoană autorizată. Există în teatru cineva care este abilitat să facă acest lucru”, a declarat, pentru stiridetimisoara.ro, Ioan Boldurean. Directorul TGST nu a vrut să precizeze cu cât a scăzut salariul consultantului artistic.


