Modificări pe liniile 2 și 7. Se lucrează în Fratelia

foto: Arhivă
Se fac reparații și se înlocuiesc liniile de tramvai la intersecția străzilor Filateliei și Ana Ipătescu. În aceste condiții, vor fi modificări în circulația de pe traseele 2 și 7, cu începere de vineri, 25 aprilie.
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, în perioada 25 aprilie, ora 4 – 30 aprilie, ora 24, vor avea loc lucrări de reparații și înlocuire a liniilor de tramvai la intersecția străzilor Filateliei și Ana Ipătescu.
Pe durata lucrărilor, circulația tramvaielor de pe pe liniile 2 și 7 va suferi modificări, după cum urmează:
- Linia 2 va întoarce temporar în bucla de pe bulevardul Dâmbovița
- Linia 7:
La tur: va circula pe traseul bucla de pe bd.l Dâmbovița – bd. Dâmbovița – bd. Liviu Rebreanu – str. Drubeta – Piața Nicolae Bălcescu, de unde își va continua traseul obișnuit.
La retur: va circula de la Piața Maria direct spre bucla de pe bd Dâmbovița.
Pentru a asigura legătura în zona afectată de devierea liniei 7, STPT introduce o linie alternativă. Microbuzul 7B, care va circula în două schimburi pe traseul Piața Bălcescu – intersecția Ana Ipătescu cu Calea Șagului (Piața Veteranilor).