17 ianuarie 2021

Modernizare de 3 milioane de euro. Clinica de Recuperare de la Spitalul Municipal caută constructor

Spitalul Municipal

Clinica de Recuperare a Spitalului Municipal

Se caută constructor pentru aducerea în secolul XXI a Clinicii de Recuperare de la Spitalul Municipal din Timișoara. Banii vin de la UE, contractul de finanțare fiind semnat în toamna anului 2019.

Contractul de finanțare nerambursabilă pentru extinderea, reabilitarea și modernizarea ambulatoriului de specialitate de la Clinica de Balneologie a Spitalului Municipal a fost semnat în septembrie 2019. Acum, la mai bine de un an de la acel moment, a fost lansată și licitația de execuție.

Este vorba despre o lucrare complexă, care presupune demolarea unei părți din clădire, urmată de extindere, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Vor fi relocate cabinetele de electroterapie, dar și secția de hidroterapie. Foarte important, va fi refăcut și bazinul mare, nefolosit de multă vreme. „Extinderea pe orizontală în regim D+P+2E a corpului B” înseamnă amenajarea din temelii a ambulatoriului, cu tot ce înseamnă cabinetele medicilor, cabinete de consultație, săli de tratament, vestiare și grupuri sanitare. Se va lucra, de asemenea, la refacerea integrală a instalațiilor termice, HVAC și sanitare, se va face încălzire în pardoseală. Întreaga clinică va fi utilată și dotată.

Suma maximă pe care este dispusă s-o plătească PMT este de 16,5 milioane de lei, cu TVA, adică 3,4 milioane de euro. Ofertele pot fi depuse până în 17 decembrie, iar criteriul principal de selecție este prețul cel mai mic.

Primăria Timișoara a câștigat definitiv în instanță în 2014 clădirea în care funcționează Clinica de Balneofizioterapie a Spitalului Municipal. Procesul a ajuns până la Înalta Curte de Casație și Justiție. În imobil nu s-au făcut investiții de foarte mulți ani, tocmai din cauza acestui litigiu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: