Mirela Toc bate Primăria Timișoara: trebuie reangajată și despăgubită. Nu e definitiv

Mirela Toc

foto: Arhivă

Demisă din funcție în luna iulie „din cauza unor abateri disciplinare grave”, Mirela Toc a dat în judecată Primăria Timișoara. Într-un alt proces ceruse ordonanță președențială, pentru a rămâne în instituție până la finalizarea acțiunii pe fond, solicitarea fiindu-i respinsă. Acum, Tribunalul Timiș a decis în favoarea ei: trebuie reangajată. Decizia nu este definitivă.

„Comisia de Disciplină a Primăriei Municipiului Timișoara a emis raportul final în vederea luării măsurilor de demitere a unui funcționar public, după ce au fost parcurși toți pașii legali necesari pentru sancționarea sa. Pe parcursul procesului de sancționare, funcționarul a primit măsuri disciplinare din ce în ce mai severe, însă nu a manifestat nicio intenție de a-și schimba comportamentul. Astfel, s-a impus în baza legii, decizia de încheiere a contractului de muncă”, transmitea, în luna iulie, PMT.

Funcționarul în cauză era Mirela Toc, care, potrivit sursei citate mai sus „nu și-a îndeplinit în mod repetat atribuțiile de serviciu, a creat obstacole în desfășurarea activității colegilor, a furnizat informații eronate cetățenilor, ceea ce a adus prejudicii activității departamentului din care făcea parte, precum și instigarea cetățenilor să încalce legea”.

Reîncadrare și despăgubiri

În august, cererea de ordonanță președențială depusă de Mirela Toc a fost respinsă. Toc voia să rămână în instituție până la finalizarea procesului pe fond intentat administrației locale.

Între timp, a apărut și prima sentință în procesul pe fond. „Dispune anularea Dispoziţiei Primarului mun. Timişoara şi a Raportului Comisiei de Disciplină. Dispune anularea în parte a dispoziţiei şi a Raportului Comisiei de Disciplină, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată şi, în consecinţă, dispune înlocuirea sancţiunii disciplinare a destituirii din funcţia publică cu sancţiunea discplinară a mustrării scrise. Obligă pârâtul la reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii Dispoziţie , iar în cazul în care această funcţie publică nu mai există într-o funcţie publică echivalentă. Obligă pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia publică deţinută”, sună decizia Tribunalului Timiș.

Pe scurt: Mirela Toc poate fi doar mustrată în scris pentru abaterile discplinare, trebuie reangajată pe post și trebuie să primească și bani pentru lunile în care n-a mers la lucru. Sentința nu este definitivă și, foarte probabil, va fi atacată cu recurs de primărie, al cărei serviciu juridic a avizat decizia de concediere a funcționarei, act făcut acum zob de instanță,

About Post Author