Mircea Cărtărescu și aventura literaturii, la UVT
Seria „La UVT, Cultura este Capitală!” continuă și în 2024. Primul invitat al anului este Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani. El va vorbi despre aventura literaturii, într-un dialog cu Mircea Mihăieș.
Universitatea de Vest din Timișoara continuă proiectele din seria „La UVT, Cultura este Capitală!”. Invitatul care deschide anul 2024 este Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani.
Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT, într-o ceremonie care se va desfășura vineri, 22 martie, de la ora 9.30, în amfiteatrul A01. Cu o seară înainte, joi, 31 martie, de la ora 18,30, în Aula Magna „Ion Curea”, Mircea Cărtărescu va susține conferința publică „Aventura literaturii”, într-o întâlnire moderată de profesorul și criticul Mircea Mihăieș.
Printre cele mai apreciate și traduse scrieri semnate Mircea Cărtărescu se numără romanul „Orbitor” (publicat inițial în trei volume: „Aripa stângă”, „Corpul” și „Aripa dreaptă”), „Nostalgia”, „Levantul”, dar și fenomenalul „Theodoros”, care va apărea, în curând, tradus în premieră în limba germană.
Participarea la cele două evenimente se face prin înscrierea prealabilă prin acest FORMULAR.
