Ministrul de Interne a demisionat! După 6 zile
Nicolae Moga a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de ministru de Interne, El urma să meargă la CSAT pentru a prezenta raportul oficial al Ministerului de Interne după eșecul din dosarul crimelor din Caracal. Moga a fost ministru șase zile.
„În urma unei discuţii pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii în urma activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi, care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi”, a anunțat Nicolae Moga.
Este o situație nemaiîntâlnită în România ultimilor ani. În acest moment, Ministerul de Interne și Poliția Română sunt fără conducere. Șeful Poliției, Ioan Buda, a fost demis luni seară printr-o decizie a premierului Dăncilă. În Monitorul Oficial nu a apărut până acum o altă decizie de numire în funcție.
