PSD Timișoara și-a ales conducerea. Mihai Ritivoiu a fost reales președinte
PSD Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere pentru următorul mandat, în cadrul Conferinței Municipale de Alegeri. Aceasta s-a desfășurat marți, 16 iunie, în prezența președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis.
Delegații organizației l-au reales pe Mihai Ritivoiu în funcția de președinte al PSD Timișoara. În noua structură de conducere, funcția de prim-vicepreședinte va fi ocupată de Roxana Iliescu, iar cea de secretar executiv, de Gabriela Popovici.
Potrivit reprezentanților partidului, noua echipă își propune să consolideze activitatea organizației la nivel local și să pregătească proiectele politice și administrative pentru perioada următoare.
„Echipa nou-aleasă reunește atât oameni cu o vastă experiență politică și administrativă, cât și tineri dinamici. Ne asumăm rolul de a reprezenta interesele timișorenilor și de a construi un proiect politic puternic, bazat pe dialog, profesionalism și soluții reale pentru comunitatea noastră”, a transmis Mihai Ritivoiu, fost prefect, după ce a fost reales.
Din biroul politic al PSD Timișoara vor face parte vicepreședinții Adriana Candea Sipos, Romanița Jumanca, Alexandru Moldovan, Caița Panici, Radu Țoancă, Luminița Țundrea și Romeo Ursu.
În noua structură de conducere se regăsesc și consilierii locali Răzvan Barta, președinte TSD Timișoara, Sorin Ionescu și Andra Lăpădatu, președinte OFSD Timiș, alături de Simona Ecaterina Bejan, Ciprian Botezatu, Loredana Bugarschi, Adeline Chilom, Simona Diaconu, Mărioara Groza, Mitică Ioviță, Iulia Maior, Mihai Știr, Petrică Străin, Abel Țucu și Gheorghe Diaconescu, președintele OPSD Timișoara.
