Mic, dar vandal. Copil de 11 ani prins după ce a spart o stație de transport în comun

transport în comun

foto: Poliția Locală Timișoara

Un copil de 11 ani a fost prins după ce a aruncat un bolovan în peretele de sticlă al unui refugiu de stație de STPT. E doar una dintre neregulile găsite de polițiștii locali în ceea ce privește transportul public din oraș.

Polițiștii locali au desfășurat, zilele trecute, o nouă acțiune în mijloacele de transport în comun, dar și în stațiile acestora. Se încearcă astfel prevenirea unor fapte precum cerșetoria, consumul de alcool, aruncarea de gunoaie, deteriorări și distrugeri, oprirea și staționarea autovehiculelor în stațiile de tramvaie, autobuze și troleibuze etc, dar și pentru prevenirea prezenței hoților de buzunare în mijloacele de transport și în stațiile acestora.

Oamenii legii au dat 17 sancțiuni pentru consum de alcool și fumat în mijloacele de transport în comun sau călătorie fără deținerea de legitimații de călătorie. Au fost aplicate, de asemenea, 115 colante unor autovehicule oprite sau staționate în stațiile mijloacelor de transport în comun.

Duminică seară, polițiștii locali de la Serviciul Ordine Publică au prins un copil care a aruncat un bolovan în peretele de sticlă a unei stații STPT de pe Bdul Vasile Pârvan, spărgându-l. Deși a luat-o la fugă, el a reținut de oamenii legii, care au constatat că este vorba despre un minor de 11 ani. „A fost solicitată prezența tatălui acestuia, care a fost predat, împreună cu minorul, la Secția 2 Poliție, pentru continuarea cercetărilor, fiind vorba de comiterea infracțiunii de distrugere”, a transmis PLT.

About Post Author