Mergeți la medic! Amânarea tratamentului pentru cancer, mai periculoasă decât SARS-CoV 2

Nu amânați vizita la medic! Pacienții oncologici se tem să meargă în spitale, din cauza pandemiei, și ajung să-și reducă astfel șansa la viață. Medicii de la Timișoara sunt categorici: veniți cu încredere la control, fiindcă orice zi poate conta.

umft

Anul 2020 a adus o scădere substanțială a numărului de pacienți cu cancer care au ajuns să fie consultați de medici. În spitalele de stat, scăderea a ajuns și la 50% față de anul anterior. Oamenii se tem de pandemie, însă ar trebui să realizeze că, de fapt, își reduc drastic șansa la viață. Riscurile amânării tratamentului de specialitate sunt mai mari decât cel al îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV 2.

„În 2019 am avut internate, cu diagnostic de suspiciune de neoplasm pulmonar, 664 de persoane. Anul trecut, doar 231 de persoane au venit la spital pentru a fi investigate. Situația este la fel de gravă și în ceea ce privește numărul pacienților internați, confirmați cu cancer de plămâni. Numărul acestora s-a redus cu 60%, pe fondul amânării sau refuzului de a se adresa medicilor”, spune dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș”.

„Trebuie găsit un compromis rezonabil”

A scăzut, de asemenea, și numărul celor care au mers la medic pentru tratamentul oncologic în sine. „Trebuie găsit un compromis rezonabil între riscul de infecţie cu SARS CoV 2 şi continuarea administrării terapiei oncologice. Scăderea dramatică a diagnosticării și tratării cazurilor noi de boală este sectorul în care pandemia a determinat daunele colaterale cele mai mari”, explică, la rândul lui, dr. Șerban Negru, medic primar oncolog, Asociația Oncohelp Timișoara.

Medicii de la Timișoara cer demararea unei campanii naționale de conștientizare a populației pentru a se prezenta la medic la primele simptome ale unei boli. Amânarea prezentării la medic va duce la formarea, în viitor, a unor liste de așteptare pentru diagnosticare. Implicit, și tratamentele se vor face cu întârziere, ceea ce pentru unii pacienți ar putea fi fatal.

„Pacienții aflați într-un stadiu incipient al unui neoplasm, de exemplu, pot ajunge foarte repede, dacă nu sunt diagnosticați imediat, la metastaze. În loc să fie posibilă vindecarea, vom încerca doar să le prelungim viața. Dacă acest lucru nu se înțelege, vom avea în viitor un număr mare de pacienți decedați pentru că au venit prea târziu la spital”, mai spune dr. Oancea.

Cancerul pulmonar e foarte agresiv

„Cancerul bronhopulmonar este cel mare ucigaș malign. În 2020 a ucis la fel de multe persoane la nivel mondial ca și pandemia, fiind înregistrate circa 1,8 milioane de decese prin fiecare din aceste boli. Acest tip de cancer este mult mai agresiv și are o probabilitate enormă de evoluție rapidă spre metastazare și deces, dacă nu este depistat și tratat precoce. De aceea, pacienții ar trebui să se prezinte la medic la primele semne sugestive – tuse seacă prelungită, expectorație cu sânge, scădere masivă în greutate la un mare fumător. Probabilitatea de infecție virală în cursul vizitei la spital este foarte mică și nu justifică riscul asumat prin diagnosticarea tardivă”, explică dr. Negru.

În România sunt peste 500.000 de oameni diagnosticați cu o formă de cancer. Anul trecut, neoplasmul pulmonar a fost cea mai frecventă cauză de deces în rândul acestora.

About Post Author