Menestrelii de Timișoara, chemați la selecție la Casa de Cultură. Cu reguli noi

casa de cultură

foto: Arhivă

În mai puțin de trei săptămâni vom ști cine poate cânta „cu patalama” pe străzile Timișoarei. Casa de Cultură organizează, la finele lunii septembrie, o selecție pentru artiști stradali, care trebuie să se conformeze regulilor aprobate, în iulie, de consilierii locali.

„Casa de Cultură îi invită pe artiștii stradali să se înscrie la procedura de selecție, care va avea loc în perioada 25-29 septembrie, în Sala Lira. Procedura de înscriere presupune completarea formularului disponibil pe site-ul www.casadeculturatm.ro sau fizic, la sediul Casei de Cultură, până în 22 septembrie. Formularul completat va fi trimis pe e-mail sau va fi depus la sediul instituției, de luni până vineri, în intervalul orar 14 – 16. Programul pe zile al audițiilor, precum și detalii despre repertoriul/portofoliul necesar în vederea participării la selecție vor fi comunicate ulterior”, au anunțat cei de la Casa de Cultură.

Regulamentul pentru artiștii stradali a fost votat în consiliul local în luna iulie. Artiștii stradali trebuie să aibă minimum 16 ani și pot activa singuri sau în grupuri de până la cinci persoane. Vara, ei pot sta în stradă de luni până vineri, orele 16 – 22, iar în weekenduri, în intervalele orare 10 – 12 și 17 – 22. Între octombrie și aprilie, orarul de luni până vineri este redus la intervalul 16 – 20.

Care sunt notele de trecere

Potrivit HCL-ului, la selecție, cântăreții trebuie să prezinte cel puțin zece piese, actorii – trei momente teatrale, iar dansatorii – cinci coregrafii.

Notele obținute trebuie să fie minimum 7 „pentru Platou Sinaia, Piața Traian, Piața Țarcului, Piața Romanilor, Parcul Alpinet, str. I.I. de la Brad, str. Holdelor, Piața Nouă, str. Veronica Micle, str. Al Russo, str. Tabor, str. Bogdăneștilor, str. Herculane, str. Ismail” și cel puțin 8 „pentru Piaţa Victoriei, Piata Libertății, Piaţa Unirii, Piața Sf. Gheorghe, platoul din fața Parcului Central, str. Mărăşeşti, str. Lucian Blaga, str. F. Griselini, str. Eugeniu De Savoya, str. V. Alecsandri, str. Fără Nume, str. Gen. Praporgescu, str. Enrico Carusso, str. Sergent Constantin Muşat, str. Radu Negru, str. Florimund Mercy, str. A. Pacha, str. D. Cantemir, str. V.V. Delamarina, str. J. Bolyai”.

Evaluarea nu poate fi contestată, iar nemulțumiții pot fi reevaluați doar la următoarea sesiune. Cine face parte din comisia de selecție încă nu știm.

About Post Author