Medic traficant de droguri, prins în timp ce primea „marfă” de 200.000 euro

droguri

Trei traficanți de droguri au fost reținuți în Timișoara și Arad, în timp ce tranzacționau canabis în valoare de 200.000 de euro. Unul dintre ei este medic.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au pus pe butuci „afacerea” a trei bărbați care vindeau, în Timișoara și zona de vest, droguri aduse din străinătate.

Doi dintre ei au fost prinși în Timișoara, iar în mașina lor au fost găsit trei colete în care se aflau 20 de kilograme de canabis. Acestea erau porționate în mai mult pungi, iar oamenii legii spun că valoarea de piață a mărfii ajunge la aproximativ 200.000 de euro. Drogurile ar fi fost expediate din Spania, prin intermediul unei firme de curierat.

„Persoanele cercetate ar fi urmat să predea întreaga cantitate de drog de risc celei de-a treia. A fost organizată așadar o nouă acțiune, în cursul căreia aceasta din urmă a fost depistată în flagrant delict, în Arad, la scurt timp după preluarea drogurilor”, a transmis IPJ Timiș. Cel de-al treilea bărbat prins în această operațiune este medic.

Cei trei au fost reținuți de procurorii DIICOT, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

About Post Author