Medic rezident ATI de la Spitalul Județean Timișoara, găsit mort în casă

Un medic rezident la Terapie Intensivă, de la Spitalul Județean Timișoara, a fost găsit mort în casă de mama lui. În ultimul an a lucrat mult pe secția roșie de Covid și revenise recent pe secția normală.

rezident

Medicul, care ar fi împlinit în vară 28 de ani, a fost găsit inconștient în casă, chiar de mama lui, care a sunat imediat la 112. Manevrele de resuscitare făcute de cei de pe Ambulanță nu au dat rezultate, așa că a fost pronunțat decesul.

„A lucrat pe secția Covid o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. Am fost informați în această dimineață de faptul că fost găsit decedat în locuința sa. Necropsia va stabili ce anume s-a întâmplat”, spune Raul Pătrașcu, directorul SCJUT.

Potrivit IPJ Timiș, anunțul privind decesul a survenit duminică seară. „La data de 4 aprilie, în jurul orei 22, am fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit băiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, au transmis polițiștii.