Maternitatea Odobescu ar putea funcționa în noul spațiu din martie. Lațcău: E realist

maternitatea odobescu

foto: Arhivă

Maternitatea Odobescu funcțională în noul sediu în luna martie. E un termen considerat realist în continuare de reprezentanții primăriei, deși mutarea n-a început încă. Nu e gata nici contractul, dar acesta ar putea fi perfectat săptămâna viitoare.

În 4 februarie, primăria a anunțat că a ajuns la un acord de principiu pentru mutarea Clinicii de Obstetrică a Maternității Odobescu în fostul spital President, în zona Blașcovici. Acesta ar urma să fie închiriat pentru trei ani. Imobilul are o suprafață de 1.873 mp, patru săli de operație dotate cu aparatură medicală și saloane cu o capacitate totală de 60 de locuri.

Trei săptămâni mai târziu, contractul nu a fost semnat încă. În plenul de marți seară, consilierul local Roxana Iliescu (PSD) l-a întrebat pe viceprimarul Ruben Lațcău care este situația.

„Este un termen realist”

„Am spus că în luna februarie trebuie clarificat acest contract. Există un draft pe care discută avocații care reprezintă proprietarul și juriștii Spitalului Municipal. Mă aștept ca săptămâna asta, săptămâna viitoare, să fie agreat în consiliul de administrație. În luna martie să ne mutăm și până la sfârșitul lunii martie să funcționăm în acea clădire. Cred că este un termen realist, care se păstrează”, a răspuns Ruben Lațcău.

Anterior, acesta afirmase că Spitalul Municipal ar fi urmat să achite o chirie de 21 euro / mp, pentru spațiul propriu-zis. Acestei sume i se adaugă închirierea unora dintre echipamentele existente în fostul spital.

„Decizia de a prelua o mare parte din aparatura care există deja a avut ca logică și a ne asigura că putem să începem cât mai repede și nu trebuie să facem un proces de mutare de foarte de durată. Deci mă aștept ca săptămâna asta, săptămâna viitoare, acest contract să fie într-o formă închisă”, a explicat Lațcău, marți seară.

***

Într-o parte din imobilul de pe strada Franyo Zoltan funcționează o clinică privată care se va muta. Ea aparține proprietarilor clădirii, susținea Ruben Lațcău, așa că nu vor exista probleme din acest punct de vedere.

O parte din Maternitatea Odobescu este închisă de aproape trei luni. Decizia a fost luată pentru siguranța pacientelor și personalului medical, după ce o bucată de tavan s-a prăbușit într-un grup sanitar. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

About Post Author