Matei Bejenaru, la Fundația Art Encounters, pentru o lansare de carte și un curs de fotografie

matei bejenaru

Săptămâna se încheie în forță la Fundația Art Encounters. Este invitat Matei Bejenaru, unul dintre cei mai importanți artiști din România. Fondator al Bienalei de Artă Contemporană Periferic și profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Bejenaru susține un curs de fotografie artistică la care participarea este gratuită.

Început în 2011, după admiterea României în Uniunea Europeană, proiectul Prut este o arhivă de imagini foto-documentare care, în prezent, cuprinde aproximativ 1.500 de negative. Structurând, în formatul unei publicații de fotografie, materialul vizual adunat în urma cercetării în județele Iași, Botoșani și Vaslui, volumul redă, într-o manieră subiectivă, fenomene și manifestări de viață și cultură materială caracteristice comunităților din zona Prutului.

Albumul Prut va fi lansat la Timișoara vineri, 21 februarie, la ora 18, în prezența lui Matei Bejenaru și a editorului cărții, Alina Șerban. Volumul este editat sub egida P+4 Publications, program editorial fondat la București de istoricul de artă Alina Șerban cu sprijinul Asociației Pepluspatru.

Sâmbătă, 22 februarie, de la ora 16, Matei Bejenaru va susține un curs de fotografie artistică. Este primul dintr-o serie de trei care vor avea loc în următoarele luni la sediul Fundației Art Encounters. Primul modul, numit „Introducere în mediul fotografic. Limbajul artistic al fotografiei”, va aborda teme de bază precum istoria fotografiei, elemente specifice ale limbajului fotografic și genurile fotografice. Cursurile se adresează în principal tinerilor artiști, care doresc să-și dezvolte practica fotografică. Participarea este gratuită, iar pentru înscriere cei interesați sunt rugați să trimită un e-mail aici.

Evenimentele fac parte din programul Fundației Art Encounters, CAMP – CONTEMPORARY ART MEETING POINT, o platformă de dialog și implicare a publicului în schimbul de cunoaștere mediat de arta contemporană. Proiectul este cofinanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

About Post Author