Mașină lovită de tren la Urseni. O șoferiță de 36 de ani a fost resuscitată / Femeia a murit

Mașină lovită de tren la Urseni. O șoferiță de 36 de ani a fost resuscitată

O femeie de 36 de ani a fost grav rănită, miercuri după-amiază, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren la trecerea la nivel cu calea ferată din Urseni. Victima a rămas încarcerată și a fost resuscitată.

Accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Morii din localitatea Urseni. Au intervenit pompierii, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD cu medic.

Potrivit ISU Timiș, în accident au fost implicate un tren Interregio care circula pe ruta Timișoara – Mangalia și un autoturism în care se afla doar șoferița. Femeia a fost găsită în stare de inconștiență, încarcerată în autoturism. După ce a fost extrasă, echipajul medical a început manevrele de resuscitare, iar ulterior victima a fost transportată la spital. În tren se aflau 87 de călători, însă niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii au stabilit că femeia conducea dinspre Urseni spre Moșnița Nouă. La trecerea la nivel cu calea ferată, prevăzută fără bariere, a intrat în coliziune cu trenul care circula dinspre Timișoara. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

About Post Author