Mașina Logan cu care Papa Francisc a mers în România, donată Federației Caritas din Timișoara

logan

Donație mai puțin obișnuită către Federația Caritas. Persoanele defavorizate aflate în îngrijirea acesteia vor putea merge cu mașina cu care a mers Papa Francisc! Acel Logan special făcut la Pitești va ajunge la Timișoara.

La finele lunii mai, Papa Francisc a vizitat România, unde au fost pregătite trei mașini care să-l transporte. E vorba despre un Isuzu, un Duster și un Logan. Suveranul Pontif a mers cu Loganul de la Palatul Patriarhiei la Catedrala Mântuirii Neamului, stând în față, lângă șofer, un gest mai puțin obișnuit.

Acea mașină ajunge acum la Timișoara, unde a fost donat Federației Caritas. De săptămâna viitoare, Loganul va fi la dispoziția persoanele defavorizate de care au grijă reprezentanții Diecezei Timișoara. „Suntem deosebit de onorați de faptul că Federația Caritas a Diecezei Timișoara a fost aleasă pentru a primi acest dar și de recunoașterea importanței muncii noastre sociale, pe care o facem în fiecare zi. Este un dar-simbol care ne amintește despre modestia cu care trebuie să ne îndeplinim misiunea socială”, spune Herbert Grün, directorul executiv al Federației Caritas.

Mașina va fi prezentată marți, la Centrul de îngrijiri paliative de pe strada Memorandului, în prezența Excelenței Sale József Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara.

About Post Author