Masca va fi obligatorie în toate spațiile publice. Aproape nicio excepție
Miniștrii Sănătății și Afacerilor Interne au semnat ordinul comun care stabilește condițiile în care masca va fi obligatorie în spațiile publice. Direcţiile de sănătate publică ar putea stabili unele excepții, dar în Timiș nu va fi cazul.
Cseke Attila, ministrul Sănătățiim și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne au semnat Ordinul pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie.
Conform documentului, care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6 / 1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice deschise. Vor fi exceptate persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. Alte excepții ar putea fi stabilite, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, prin hotărâri ale comitetelor judeţenepentru situaţii de urgenţă.
În Timiș nu se pune problema stabilirii unor excepții. „Având în vedere rata de incidență din județ, în acest moment, nu identificăm altă categorie care ar putea fi exceptată, în afara muncitorilor care depun efort în aer liber. Masca va fi obligatorie în toate spațiile publice deschise”, ne-a declarat Flavius Cioca, șeful DSP Timiș.
UPDATE. Precizări pentru persoanele care care circulă singure
Întrebați de jurnaliști ce intră exact la excepții, oficialii din Ministerul Sănătății au venit cu precizări. „Într-o localitate unde rata incidenței este de peste 6 / 1.000 de locuitori, o persoană care circulă singură sau cu persoane cu care locuiește împreună, într-un spațiu deschis unde nu este aglomerat (activitate sportivă, activitate în parc, pe stradă, merge cu bicicleta etc.) nu trebuie să poarte mască.
Atunci când interacționează cu altcineva decât cu persoane cu care locuiește împreună, nu se mai consideră activitate în mod individual și trebuie să poarte mască. Rămâne, în continuare, în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în locurile aglomerate indiferent de rata incidenței în localitate: ex: târguri, balciuri, talciocuri, piețe, stații pentru transport în comun etc.”, au mai transmis oficialii din minister.
