Maria Tănase, dincolo de Pasărea Măiastră. TAIFAS 2026 se deschide cu un spectacol-portret

Maria Tănase, dincolo de Pasărea Măiastră. TAIFAS 2026 se deschide cu un spectacol-portret

Scrisori, mărturii, documente de arhivă și șase cântece interpretate live o aduc pe Maria Tănase la Timișoara, dincolo de imaginea care a transformat-o în legendă. Spectacolul regizat de Carmen-Lidia Vidu deschide, în 12 octombrie, cea de-a patra ediție TAIFAS – Festival de film și cultură balcanică.

„Maria Tănase. O poveste” se joacă luni, 12 octombrie, de la ora 19,30, la Cinema Timiș. Producția Teatrului de Stat Constanța este regizată de Carmen-Lidia Vidu, iar în rolul Mariei Tănase o vom vedea pe actrița și cântăreața Mirela Pană.

Spectacolul pornește tocmai de la distanța dintre Maria Tănase devenită personaj public și femeia din spatele imaginii de „Pasăre Măiastră”. Nu îi urmărește biografia cronologic, ci recompune fragmente din viața și personalitatea ei cu ajutorul documentelor de arhivă, scrisorilor, mărturiilor, interviurilor și amintirilor.

Carmen-Lidia Vidu a construit spectacolul ca pe un video-poem teatral, în care documentul se întâlnește cu muzica și imaginea. Mirela Pană nu încearcă s-o imite pe Maria Tănase: portretul se construiește din text și din șase cântece ale artistei, interpretate live. Imaginea are, la rândul ei, un rol important. Proiecțiile video realizate de Cristina Baciu pornesc din universul cântecelor și aduc pe scenă, recurent, inimi, foc, lacrimi, flori sau șerpi. Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu.

„Maria Tănase. O poveste” a avut premiera în 2021 și a fost prezentat de atunci pe scene și în festivaluri din România și Republica Moldova. Pentru rolul Mariei Tănase, Mirela Pană a primit Trofeul Festivalului de Monodrame de la Bacău. După reprezentația de la Timișoara va avea loc și o discuție cu publicul.

Spectacolul „Maria Tănase. O poveste” deschide ediția din acest an a TAIFAS, construită în jurul temei „Istorie, memorie și alte nimicuri”. Festivalul se desfășoară între 12 și 18 octombrie, iar programul aduce împreună filmul, teatrul, muzica, literatura și gastronomia, toate privite dinspre Balcani.

Biletele pentru „Maria Tănase. O poveste” se găsesc AICI.

About Post Author