Maria – Inima României și Războiul Regelui, proiecție gratuită la Timișoara

regina maria

Dacă n-ați văzut încă cel mai recent documentar despre Regina Maria o puteți face luni, 2 decembrie. Proiecția are loc în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, iar intrarea este liberă. Trebuie doar să vă rezervați locul.

Turneul național al filmelor documentare „Maria – Inima României” și „Războiul Regelui” ajunge și la Timișoara. Acesta este un eveniment itinerant lansat de producătorul executiv John M. Florescu & Chainsaw Film Production. Timp de șase luni, în mai multe orașe, vor fi proiectate cele două documentare. Ele prezintă povestea extraordinară a rolului politic și a interesantei vieți private a Reginei Maria, dar și povestea deciziei unui rege care, într-un punct critic în Al Doilea Război Mondial, a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, a îndreptat România spre Aliați și a grăbit sfârșitul războiului cu aproape șase luni.

La Timișoara, proiecția are loc în cadrul evenimentului „100 de ani de film românesc”, susținut de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș. Se întâmplă luni, 2 decembrie, de la ora 18, în Sala Multifuncțională a CJ. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza rezervărilor făcute în avans .

About Post Author