Marcel Vela se ține de cuvânt: Raportul privind violențele din 10 august 2018, declasificat și trimis

10 august

Marcel Vela, noul ministru de Interne, a anunțat, joi, că raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 a fost desecretizat. Acesta a precizat că nu poate da detalii despre conţinutul raportului până nu este finalizată ancheta penală.

În 10 august 2018, în Piaţa Victoriei, zeci de mii de oameni au participat la un protest anti-PSD, care a degenerat în incidente violente. Jandarmeria a intervenit în forţă şi a folosit gaze lacrimogene, 800 dintre manifestanţi făcând plângeri la Parchet împotriva jandarmilor.

„Vreau să le spun românilor că m-am ținut de cuvânt, că promisiunile făcute și de premierul Ludovic Orban și de mine, în Parlament, s-au împlinit. La nivelul MAI, comisia constituită a lucrat pentru a analiza oportunitatea şi tot ceea ce ţine de procedura legală pentru declasificarea raportului din 10 august, raport cu privire la protestele din 10 auust, clasificat de conducerea MAI de atunci. Raportul este declasificat, informarea cu privire la ce s-a întâmplat este declasificată. MAI a decis, conform legii, această declasificare.

Am înaintat raportul către DIICOT, unde există un dosar penal, deschis cu privire la toate sesizările în legătură cu evenimentele din 10 august. DIICOT ne-a comunicat că ia act de acest raport, care poate fi folosit în ancheta penală. Datele din raport sunt la dispoziția DIICOT-ului. Întreg raportul și toate datele din raport, până nu se finalizează ancheta, nu putem să oferim detalii. Nu știu de ce fostul ministru Carmen Dan nu l-a desecretizat”, a declarat Marcel Vela.

About Post Author