Marcaje rutiere, în condiții de trafic. A plouat mult, SDM e în urmă cu „zebrele”

Se fac susținut marcaje rutiere în Timișoara. Noile „linii” au apărut în mai multe zone din oraș și se lucrează chiar și în condiții de trafic, peste zi. Nu e altă soluție, spune primăria, pentru că a plouat și programul de marcare e în urmă. În 2020, SDM a primit peste 3 milioane de lei pentru această operațiune.

marcaje rutiere

Dacă veți fi nevoiți să stați în trafic ceva mai mult decât de obicei, s-ar putea să fie pentru că pe stradă se fac marcaje. Este o perioadă în care, în Timișoara, se lucrează intens la această operațiune. Joi dimineață s-au făcut marcaje pe Calea Șagului, pe sensul spre mall. S-a circulat, pe câte o bandă, pe porțiuni mici, însă de ajuns cât să se formeze o coadă de mașini până în Piața Iuliu Maniu.

În general, până acum, la Timișoara, marcajele s-au făcut peste noapte sau la ore la care valorile traficului nu sunt foarte ridicate. În această perioadă însă e o situație specială, spun reprezentanții primăriei.

„A plouat foarte mult în ultima vreme, iar lucrările de semnalizare rutieră au rămas în urmă față de graficul stabilit. În aceste condiții, o perioadă se va lucra și ziua, și noaptea, pentru a recupera aceste întârzieri. Apoi se va reveni la programul de noapte. Ne cerem scuze participanților la trafic pentru neplăcerile cauzate de aceste lucrări, extrem de necesare pentru siguranța rutieră”, spune Bogdan Marta, consilier personal al primarului Dominic Fritz.

De marcajele rutiere se ocupă exclusiv Societatea de Drumuri Municipale. Este, de altfel, una dintre serviciile cele mai profitabile pe care le prestează SDM către primărie. În 2020, liniile continue și punctate, dar și „zebrele” au fost facturate cu suma de 3,2 milioane de lei. E totuși ceva mai puțin raportat la 2018 și 2019, când PMT a plătit cam un milion de euro / an pentru această operațiune.