Marcaje pe Canalul Bega, până la frontiera cu Serbia. Pentru navigație în siguranță / FOTO

canalul bega

Canalul Bega are marcaje costiere până la frontiera cu Serbia. În ultimele două luni, cei de la Administrația Canalului Navigabil Bega au finalizat montarea semnalizării. Este o premieră, așa cum o premieră este și existența unei hărți electronice.

În perioada iunie – august au fost instalate marcaje kilometrice de la Uzina Hidroelectrică Timișoara până la granița cu Republica Serbia, adică pe o distanță de peste 42 kilometri. Indicatoarele servesc drept puncte de reper pentru conducătorii ambarcațiunilor. De fapt, acest sistem de semnalizare asigură siguranța navigației pe tronsonul navigabil al Canalului Bega.

„Am început montarea celor 268 de semne costiere, prin care se reglementează circulația pe Canalul navigabil Bega, în luna iunie. Operațiunea s-a terminat în august. Canalul Bega devine astfel primul canal de navigație interioară din România care are semne costiere pe întreg tronsonul aflat în administrare”, spune Ioan Mateescu, director general Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega”.

Canalul Bega este și singurul canal de navigație interioară din România care are și hartă electronică de navigație. Aceasta poate fi descărcată de AICI.

About Post Author