Maia Sandu vine la Timișoara. E prima laureată a Premiului pentru Valori Europene

maia sandu

sursa foto: Facebook / Maia Sandu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va primi sâmbătă Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Distincția, instituită în 2023 de municipalitate, îi va acordat în premieră.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat în 2023 de Municipiul Timișoara. Acesta onorează personalități care promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Primul laureat este președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Premiul a fost atribuit într-un proces cu mai multe etape, de un juriu din care au făcut parte Mircea Cărtărescu, scriitor, Iulia Motoc, judecător al Curții Penale Internaționale, Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, Simona Miculescu. ambasadoare, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Anca Miruna Lăzărescu regizoare și scenaristă, și Adriana Babeți, scriitoare și critic literar. Acestora li se adaugă primarul Dominic Fritz.

„Vocea europeană a Maiei Sandu reușește să se audă clar și tare atât acasă, cât și în toate capitalele internaționale. A inițiat un amplu proces de reformă și de promovare diplomatică prin care a obținut încrederea partenerilor europeni, dar nu numai, că Republica Moldova se află pe parcurs ireversibil spre Uniunea Europeană. Capacitățile sale de comunicare politică, cu un stil uman, limpede și încărcat cu valori, sunt impresionante și o rază de soare într-o Europă care se confruntă cu o acută criză de încredere”, sună motivația juriului.

Maia Sandu va primi oficial premiul sâmbătă, 13 ianuarie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Cinema Timiș. Distincția vine și cu suma de 30.000 euro, susținută din contribuții ale unor companii timișorene.

About Post Author