Luminița de la capătul… chesonului. E gata cea mai complicată operațiune de la Pasajul Solventul / FOTO

„Chesonul a ajuns la destinație” – așa scria luni, la prânz, pe bannerul uriaș amplasat la capătul dinspre Calea Bogdăneștilor al structurii de 3.500 de metri cubi de beton împinsă pe sub liniile de cale ferată. A fost practic cea mai complicată operațiune a șantierului de la Pasajul Solventul și acum este finalizată.
„Nu a fost un proces fără emoții, nu a fost un proces fără mici întreruperi, dar totuși ne bucurăm că am reușit acest lucru fără să oprim de tot circulația trenurilor. După cum știți, acest pasaj este un vis al Timișoarei de foc. foarte mult timp. Puțini au crezut că se va întâmpla vreodată, dar iată, asta este dovadă că putem avea succese tehnologice în dezvoltarea infrastructurii din Timișoara.
Acum încă urmează o importantă parte de lucrări, deci nu suntem la sfârșit, dar asta cu siguranță a fost partea cea mai complexă, cea mai dificilă și cea mai importantă (…) Am depus chiar vineri proiectele noastre pentru podul Solventul, care va veni în continuarea acestui pasaj, care va lega cele două cartiere, dar și pentru o nouă linie de tramvai până la gară. De aici, după acest pasaj, tramvaiul va putea să facă stânga și să meargă până la gară și să se conecteze de restul orașului. Și asta va da un boost, un nou imbold de dezvoltare acestui cartier, Ronaț, Bogdăneștilor, dar și Timișoarei întregi”, a spus, luni, primarul Dominic Fritz.
Birocrația, mai… tare decât chesonul
„Cel mai greu lucru în acești ani nu a fost să împingem acest cheson care are 3.500 de metri cubi de beton. Cel mai greu lucru a fost să împingem metri cubi de documentație pe care birocrația românească îi solicită în mod constant. A fost o muncă enormă să putem să autorizăm și să avizăm un astfel de proiect (…) Cel mai greu element ale acestei execuții a trecut, dar mai avem încă o etapă complexă înaintea noastră. Avem nevoie să pregătim fundația pentru utilități, pentru drumul care va veni pe aici. Avem nevoie să reconfigurăm intersecția de pe strada Gării cu Pasajul Solventul ca să se potrivească cu proiectul pe care săptămâna trecută l-am depus la finanțare pentru strada Gării (…) Bucla de pe Bogdăneștilor va fi păstrată”, a explicat, la rândul lui, viceprimarul Ruben Lațcău.
Împingerea efectivă pe sub pământ a casetei betonate de 70 metri lungime a durat două luni. Asta, deși chesonul s-a mișcat primii metri în decembrie. A fost însă mai mult de… decor.
„În decembrie tot voi ați fost aici la prima împingere în gol, dar să zicem că a fost mai mult scenografic. Primii 17 metri în gol a mers ușor. , Provocarea este când împingi sub o linie de cale ferată, practic fără lumină, pentru că tu nu știi ce pot să găsești”, a declarat, la rândul lui, Luigi Pastorelli, reprezentantul constructorului.
***
Pasajul Solventul va avea o lungime de 87 metri, cu șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. El va asigura legătura între Dâmbovița și Ronaț. Construcția costă 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin Programul Anghel Saligny. Primăria a primit integral suma din programul guvernamental.
Primăria a predat către constructor amplasamentul de la Pasajul Solventul în urmă cu trei ani. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în toamna lui 2020, chiar înainte să-și încheie mandatul fostul primar Nicolae Robu.