Lois Muntean, elevă la „Ion Vidu”, a câștigat un important concurs de vioară în Germania / VIDEO
Premiu important pentru România, la unul dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale de interpretare. Lois Muntean, elevă la Liceul de Artă „Ion Vidu”, a câștigat, la categoria ei de vârstă, Concursul Internațional de Vioară de la Kloster Schöntal.
Kloster Schöntal, ajuns la ediția cu numărul 19, este unul dintre cele mai vechi și mai prestigioase concursuri internaționale pentru tinerii violoniști. Competiția are loc o dată la doi ani, în nordul Germaniei, directorul ei artistic fiind Petru Munteanu, unul dintre cei mai apreciați profesori și violoniști români, care își desfășoară activitatea în Germania.
De-a lungul anilor, au câștigat acest concurs, la diferite grupe de vârstă, Corina Belcea, Alexandru Tomescu, Bogdan Zvorișteanu, Remus Azoiței și Ioana Cristina Goicea. Toți și-au construit ulterior o prestigioasă carieră internațională.
Premii peste premii pentru Lois Muntean
Lor li s-a adăugat, în acest an, Lois Muntean, elevă în clasa a șaptea la Liceul de Artă „Ion Vidu”, profesoară Cristina Dan. Lois a câștigat la categoria de vârstă A (până la 15 ani), fiind și preferata juriului la categoria „cea mai bună interpretare a unei piese baroce”.
Lois Muntean studiază vioara de la 6 ani, cu profesoara Cristina Dan, și are un palmares impresionant: peste 15 premii întâi la diferite concursuri naționale și internaționale. În anul școlar 2021 / 2022 a înregistrat succese notabile: premiul I la Concursul Internațional Remember Enescu, Sinaia, octombrie 2021; premiul I la Olimpiada de Interpretare Instrumentală, faza zonală, Arad, martie 2022; premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, faza națională, Deva, aprilie 2022. Ea a participat și la masterclass-uri susținute de Nurit Stark, Alexandru Tomescu, Vlad Popescu, Ladislau Csendes, Verona Maier și Florin Paul.
