Logani pentru viață. 7.000 de euro, pentru Spitalul „Louis Țurcanu” / FOTO

logani pentru viață

Un mic miracol. Asta au reușit, chiar de Ziua Copilului, elevii Colegiului Național „CD Loga”. Spectacolul scris, jucat și produs de ei a adunat 35.000 de lei, adică 7.000 de euro, într-un scop cât se poate de nobil. Banii vor merge către Spitalul „Louis Țurcanu” și cumpărarea de aparatură specializată.

Proiectul „Logani pentru viață”, realizat în totalitate de elevi, a avut două componente: o expoziție cu vânzare, găzduită chiar de Colegiul „CD Loga”, și un spectacol de teatru, jucat în fața unei săli pline, la Teatrul Național Timișoara.

Spectacolul „Ora Londrei” s-a bazat pe un scenariu original, scris de David Seko, elev în clasa a XII-a SS, și a fost interpretat de copii, adresându-se însă tuturor categoriilor de vârstă.

„Ne-au purtat prin toată gama de emoții, vorbindu-ne despre relațiile cu părinții, despre vise împlinite și neîmplinite, despre traume, despre atât de multe. Acești tineri minunați au reușit ceea ce, de multe ori, nu reușesc profesioniștii. Sclipirea de geniu a celor doi profesori coordonatori, Simona Goșa (teatru) și Otniel Truică (muzică), care au reușit să coaguleze o echipă fantastică și să îi ajute pe tinerii noștri să își atingă potențialul, totul cu mii de ore de muncă voluntară, a dus la succesul incontestabil al acestui proiect”, a declarat Violeta Bontilă, director al Colegiului Național „CD Loga”.

„A fost o seară extraordinară, spectacolul a ieșit exact așa cum ne-am dorit. Cred că și mai bine. Dincolo de aplauze, speranța mea este că publicul a rămas și cu ceva în plus. Dorința mea este ca oamenii să se gândească la responsabilitatea imensă pe care o poartă creșterea unui copil și la consecințele distrugătoare pe care lipsa de comunicare și iubirea greșit înțeleasă le pot avea. Mulțumesc profesorilor implicați și extraordinarilor colegi cu care am lucrat. Acesta a fost cadoul meu de despărțire pentru liceu. Mă despart cu speranța că am schimbat ceva în bine”, spune David Seko.

În urma proiectului caritabil „Logani pentru viață”, elevii au rușit să strângă 7.000 de euro, pentru copiii internați la Spitalul „Louis Țurcanu”. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de aparatură pentru monitorizarea funcțiilor vitale.

***

Distribuția spectacolului a fost formată din: Miriam Bausche & Maia Petrariu, Mara Munteanu, Miruna Luca, Damian Marin, Ana Tofana, Carol Stepanov.

Acestora li s-au adaugat: Arian Vornicu (prezentator), Iulia Radu Maria Paraschivoiu Alexandra Crețu și Elena Micheș (dansatori), Daniel Micula (tobe), Emanuel Micula (clape), Abel Tarko (chitară bas), Marius Măcrescu (chitară electrică), Vlad Cirți (chitară electrică), Vlad Cristelecan (chitară electrică), Alexandra Tămășiloniu, Marc Miskolczi, Silvana Megan, Cynthia Savin, Irina Crețescu, Maria Ușurelu, Kristine Tipold, Daria Drăghici, Amira Dobrin, Lavinia Turlea, Clarisa Panduru, Lucia Pop, Valentin Hurduzeu, Elias Bahnaru, Ştefania Luca, Otilia Fruntelată, Anabelle Frasie, Camelia Kuki, Alexandra Crețu și Nicolae Grajdeanu (cor), Mara Noemi (asistent de regie), Iulia Radu, Iulia Tuleu și Mălina Felea (coregrafie) și Maia Medinski (concept vizual)

Parteneri ai evenimentului au fost Organizația Salvați Copiii, Asociația Pune Mâna pe Chitară și Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara.

About Post Author