LitVest 2025: literatură, muzică și inteligență artificială, la Timișoara
Festivalul de literatură LitVest a ajuns la ediția a XIV-a și transformă din nou Timișoara într-o scenă a experimentelor culturale. Se citește în stradă, se citește pe muzică și se încearcă o apropiere a textului poetic de AI.
LitVest, care va avea loc în acest an între 24 și 26 septembrie, este organizat de Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Este singurul festival literar din România inclus în Versopolis, cea mai importantă rețea europeană de festivaluri de literatură. Intrarea la toate manifestările este liberă.
Printre invitații internaționali din acest an se numără poeții Matthew Caley (Marea Britanie), Gabriel Chávez Casazola (Bolivia), Nathalie Handal (Franța/SUA), Ivan Hristov (Bulgaria) și Miriam Reyes (Spania). România va fi reprezentată de Dinu Flămând, Radu Pavel Gheo, Ioan T. Morar, Tiberiu Neacșu, Simona Petrișor și Nona Rapotan. Festivalul îl va comemora simbolic pe poetul timișorean Valeriu Drumeș (1943–2013).
Programul include momente devenite deja repere
- Pătura care citește, picnic urban de lectură și una dintre cele mai vizibile campanii de promovare a lecturii din România, deschide LitVest 2025
- RAI. Poezie & inteligență artificială, o dezbatere și totodată o premieră tehnologică: un soft AI va genera clipuri video pornind de la textele literare ale invitaților.
- Text-concerto: o întâlnire aniversară cu formația IRIS, care împlinește 45 de ani de existență. Cristi Minculescu va citi din textele scriitorilor prezenți, într-un eveniment ce unește muzica și poezia.
Ca în fiecare an, LitVest evocă un autor timișorean dispărut, iar în 2025 îi este dedicat poetului Valeriu Drumeș, personalitate a optzecismului local. Totodată, festivalul aduce împreună și biblioteci județene din Brașov și Constanța, într-un parteneriat care își propune să întărească promovarea lecturii la nivel național.
