Linie telefonică de suport psihologic, pentru cei afectați de pandemie

Românii afectați de pandemie pot beneficia de servicii gratuite de sprijin psihologic. Sunt peste 40 de psihoterapeuţi voluntari, care răspund la telefoane, de luni până sâmbătă, în încercarea de a da o mână de ajutor celor care se simt pierduți în această perioadă.

pandemie

Proiectul este coordonat de Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România.

Linia telefonică de sprijin psihologic 021-9081 funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12 – 20 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari APCCR.

„A trecut mai mult de un an de când pandemia Covid-19 a dat buzna în viața fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Linia de sprijin psihologic lansată acum este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie. Peste 40 de psihoterapeuți voluntari vor fi alături de oricine simte că are nevoie de sprijin emoțional”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.