Liderul grupului USR din CJ Timiș a fost puțin lovit de amnezie. Depinde cum te uiți la DNA

usr

Mai e un an până la alegerile locale, dar atmosfera este deja încinsă. Miercuri, în plenul CJ, Vlad Șendroiu i-a bătut obrazul lui Alin Nica, pentru felul în care s-a angajat în administrație șeful Corpului de Control al acestuia. Foarte tânărul USR-ist a „uitat” însă că există cel puțin o situație identică și în primăria condusă de șeful lui de partid.

Liderul grupului USR din CJ Timiș, Vlad Șendroiu, a decis să-l interpeleze pe șeful instituției, Alin Nica, pe o temă delicată: falsificarea unor concursuri de angajare în Primăria Timișoara. Povestea pe scurt este că DNA instrumentează acest dosar stufos, primind „muniție” de cea mai bună calitate după ce două foste angajate au recunoscut că au scris cu mâna lor lucrările unor candidați. Cele două au fost condamnate la un an și jumătate cu suspendare și urmează ca și „creierul” operațiunii, fosta șefă de la Resurse Uman, Rodica Aurelian, să-și primească „răsplata”.

„Probabil ați aflat că șeful corpului dumneavoastră de control (Călin Popescu – n.r.) este un fals funcționar public, lucru recunoscut chiar de nora lui, care i-a scris lucrarea cu care s-a angajat în timpul administrației trecute la Primăria Timișoara. Sunteți un politician tânăr, proaspăt alumn al TNL, «Generația altfel», cum se intitulează. Mi-ar plăcea să nu păstoriți în același fel Consiliul Județean Timiș, așa cum Nicolae Robu a ales să păstorească Primăria Timișoara și în trecut și PNL”, i-a spus Șendroiu lui Nica, în plen.

Cazuri similare, depinde însă din ce parte te uiți

Răspunsul șefului CJ a venit imediat: „Nu l-am angajat eu pe domnul Popescu, cei care l-au angajat vor suporta rigorile legii, dacă e cazul. În prezent, nici dispoziția de numire, nici cea de transfer la prefectură și, cu atât mai puțin, la consiliul județean nu au fost contestate și anulate de o instanță. Cu alte cuvinte, aș face un abuz dacă aș acționa doar pe baza unor declarații politice sau intervenții prin presă din partea unor actori politici. Fiți sigur că atunci când instanța va lua o decizie, voi lua măsurile care se impun”.

Nica i-a amintit lui Șendroiu și de concursul anulat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru angajarea Rebeccăi Bedelean. Drept că aceasta și-a scris cu mâna ei lucrarea de concurs, doar că nu îndeplinea și condițiile pentru a se putea înscrie la acesta. Sentința în cazul Bedelean este definitivă. Aceasta și-a dat demisia din PMT cu o zi înainte ca instanță să se pronunțe.

Ce nu a zis Alin Nica că, în acest moment, și în primărie există un funcționare car s-a angajat la fel ca Popescu. Cel puțin așa reiese din declarațiile Elenei Daniela Adam și Biancăi Simona Vetrovetz, „xeroxurile” umane care au scris lucrările. Este vorba de Anca Baderca, angajată, din 2019, consilier superior la Biroul Monitorizări Implementare Proiecte Edilitare. Ulterior, în noua administrație, ea a promovat și a ajuns șeful Serviciului de Cooperare Internațională, Interculturală și Economică.

Nici în cazul Popescu, nici în cazul Baderca nu există o sentință care să-i privească direct. Doar că Vlad Șendroiu a ales să vadă numai unul dintre ele. Că așa-i în politică, selectiv.

About Post Author