Licitație eșuată pentru spitalul modular ATI. Anulare pe motiv de încălcare a legii
sursa foto: www.vertisamodular.com
Licitația pentru spitalul modular permanent de la Spitalul Județean a fost un eșec. Procedura a fost lansată cu încălcarea legii, așa că anularea a fost singura opțiune. Suma maximă oferită depășea 10 milioane de lei.
În luna septembrie, Spitalul Județean Timișoara a scos la licitație realizarea unui „sistem modular de containere cu destinație medicală – secție ATI – în baza proiectului întocmit de furnizor”. Suma maximă oferită era de 10,4 milioane de lei, cu TVA, adică aproximativ 2,1 milioane de euro. Ofertele erau așteptate până în 5 octombrie, pentru un contract cu o valabilitate de patru luni. Spitalul ar urma să fie amplasat pe un teren de 4.500 de metri pătrați, donație de la Primăria Timișoara.
Spitalul modular ar trebui să aibă 22 de paturi dotate la standard ATI, minilaborator de analize, cameră de gardă, toalete și toate circuitele auxiliare și instalațiile de la orice secție de spital. El ar trebui folosit pentru internarea pacienților în stare gravă, confirmați cu Covid, iar ulterior să devină secție externă a SCJUT.
Banii vin prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, pe un proiect depus de Spitalul Județean. Terenul de 4.500 de metri pătrați a fost pus la dispoziție, prin donație, în mai 2021, de Primăria Timișoara.
Nicio șansă însă ca acest spital să devină operațional mai devreme de primăvara anului 2022. Pentru „abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire sau este imposibilă incheierea contractului”, licitația a fost anulată, în baza art. 212, alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 212, alin. (2) din Legea 98 / 2016.
