25 octombrie 2020

Liceul Moisil, închis. Altă școală în scenariul roșu și una în galben

moisil

Apar cazuri de Covid în școli, așa că acestea se închid total sau parțial. Este și cazul a trei noi unități de învățământ din Timiș, printre care și una dintre școlile de top din Timișoara. Măsurile se aplică pentru următoarele 14 zile.

Prefectul Liliana Oneț a convocat marți o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în care s-a decis schimbarea scenariului pentru desfășurarea cursurilor la unele instituții de învățământ din județul Timiș. Hotărârea a fost luată pe baza propunerii venite de la Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, avându-se în vedere deciziile consiliilor de administrație ale școlilor, emise cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș.

Iată decizia CJSU:

„Se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față la Liceului Teoretic Grigore Moisil din Timișoara, pentru activitatea din sediul de pe str. Ghirlandei nr. 4 cursurile desfășurându-se on line (scenariul roșu), începând cu data de 22 septembrie, pentru o perioadă de 14 zile.

Se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față la Școala Gimnazială Bencecu de Sus, structură a Școlii Gimnaziale Pișchia, cursurile desfășurându-se on line (scenariul roșu), începând cu data de 22 septembrie, pentru o perioadă de 14 zile.

Se aprobă trecerea pe scenariul 2, (scenariul galben, hybrid learning) a Școlii Gimnaziale Parța, începând cu data de 22 septembrie.”

1 thought on “Liceul Moisil, închis. Altă școală în scenariul roșu și una în galben

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: