Liberalii din Timiș nu vor să-și lase afacerile private pentru… stat. Robu: Nu e foame de funcții

Alin Popoviciu

Liberalii din Timiș nu se prea înghesuie la… funcții publice! Asta, spre nemulțumirea președintelui de filială, care spune că ar fi trebuit o concurență mai mare. Nicolae Robu a găsit însă și o explicație și susține că PNL trebuie să promoveze oameni pe criterii de competență.

Klaus Iohannis și-a asigurat la pas al doilea mandat la Cotroceni, după ce a câștigat alegerile prezidențiale la un scor dublu față de cel al candidatului PSD Viorica Dăncilă. PNL s-a instalat și la guvernare, cu președintele Ludovic Orban în postura de premier. De acum, e „galben” aproape peste tot, ceea ce, potrivit logicii anterioare a schimbării de culoare politică, ar trebui să ducă și la schimbări în guvern și alte structuri asociate.

Cum va fi și cine va fi instalat în funcții? Explică șeful PNL Timiș. „Partidul Național Liberal trebuie să promoveze oameni în diverse funcții după criteriul valorii, după principiul pe care îl știm din popor, «omul potrivit la locul potrivit». Asta înseamnă competență, asta înseamnă cinste, corectitudine, integritate, loialitate, dedicare”, a declarat Nicolae Robu.

Liberalii din Timiș preferă să-și vadă de afaceri

Întrebat cât de mare este setea de funcții în PNL Timiș, Robu a oferit un răspuns suprinzător. „Nu mă pronunța cât de mare (la nivel național – n.r.). La nivelul filialei Timiș a PNL mi-ar fi plăcut să fie mai mare. E normal ca oamenii să aibă aspirații. Numai că foarte mulți dintre colegii valoroși care ar fi potriviți pentru foarte multe funcții în stat și în administrația publică locală au afaceri private și nu sunt interesați să le lase în mâna altora și să asume responsabilități publice. Mi-ar fi plăcut, repet, să fie o concurență mai mare pe funcții”, a spus acesta.

Despre meritocrația liberală se vorbește de peste șapte ani în Timișoara. Grație acesteia, în primăria condusă de Nicolae Robu au fost angajați, în acest interval, o mulțime de membri PNL. Printre ei, Sanda Greblă, Cătălin Iapă, Ciprian Trocan sau Robert Kristof. Cu, dar mai ales fără experiență și, în mod sigur, competenți, cinstiți, corecți, integri, loiali și dedicați.

About Post Author