Legea privind riscul de roaming involuntar a fost promulgată

roaming

sursa foto: Unsplash / Robin Worrall

Președintele României a promulgat legea cu privire la obligativitatea amplasării unor care să atragă atenția asupra riscului de roaming involuntar. Aceasta a fost inițiată de deputatul PNL Cosmin Șandru.

„Legea a fost gândită cu scopul de a preveni și minimiza pe cât posibil costurile suplimentare nedorite pe care le percep utilizatorii atunci când dispozitivele mobile se conectează la o rețea dintr-un stat vecin, chiar dacă aceștia nu au trecut granița. Informarea corectă este cea mai bună metodă prin care putem reduce costurile accidentale atunci când plecăm la drum”, a transmis deputatul Cosmin Șandru.

Județul Timiș este unul dintre județele cele mai afectate de acest fenomen, având graniță cu Serbia, un stat non-UE. „De acum înainte, în localitățile de graniță vom beneficia de o atenționare suplimentară. Trebuie doar să fim atenți la drum”, mai spune liberalul.

About Post Author