„Lacul lebedelor” ajunge în Parcul Rozelor. Balet și orchestră live pe aceeași scenă

Publicat:

Una dintre cele mai cunoscute povești din istoria baletului va fi pusă în scenă la Timișoara într-o formulă mai puțin obișnuită. Se întâmplă în Parcul Rozelor, sâmbătă seară.

Parcul Rozelor găzduiește sâmbătă, 13 iunie, „Lacul lebedelor” în care baletul și orchestra live împart aceeași scenă, într-o producție ce reunește peste 65 de artiști din mai multe țări europene. Spectacolul începe la ora 18 și îi aduce în fața publicului pe muzicienii Orchestrei New Hope și pe artiștii European Grand Ballet, care vor spune povestea prințului Siegfried și a prințesei Odette pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski.

- Publicitate -

La pupitrul dirijoral se va afla violoncelistul Octavian Lup, fondatorul Orchestrei New Hope, iar coregrafia este semnată de Bogdan Cănilă, prim-solist al Operei Naționale București.

Organizatorii anunță participarea unor balerini din Spania, Italia, Austria, Suedia și România, într-o producție care combină muzica interpretată live cu dansul clasic.

„«Lacul lebedelor» este mai mult decât o capodoperă. Este un limbaj universal al sensibilității. Pentru mine, acest concert reprezintă momentul în care orchestra, baletul și publicul respiră împreună aceeași emoție”, spune Octavian Lup.

Orchestra New Hope a fost fondată în 2018 și reunește tineri muzicieni profesioniști din România. În 2025, ansamblul a susținut Concertul Regal în prezența Familiei Regale a României. Biletele sunt disponibile online pe platforma iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco și în stațiile SelfPay.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img