Laborator de robotică nou la UVT. Cu finanțare privată /FOTO

Publicat:

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost deschis, miercuri, un nou laborator de robotică. Acest spațiu educațional care a fost operaționalizat pe baza unei finanțări provenite din partea Flex Foundation.

Laboratorul aflat la Facultatea de Matematică și Informatică a fost echipat cu șapte imprimante 3D, un CNC router și alte echipamente necesare desfășurării activităților derulate de studenți. Laboratorul își propune să devină un mediu de învățare, cercetare și dezvoltare de proiecte tehnologice, oferind studenților acces la tehnologie de ultimă generație. Noul spațiu educațional a fost realizat cu sprijinul financiar al organizației independente The Flex Foundation.

- Publicitate -

Noul laborator va fi deschis și pentru elevi pasionați de domeniul roboticii, participanți la competiții precum Open Robotics Intelligent Grid, organizată de Universitatea de Vest, prin Facultatea de Informatică și Matematică, care va ajunge în 2025 la ediția a șaptea.

„Competițiile de robotică au devenit deja o tradiție la UVT. Spațiul pe care îl inaugurăm va avea un rol foarte important, de catalizator și facilitator al curiozităților și dorinței de experimentare pe care îl au toți tinerii atrași de domeniul roboticii, atât studenți din UVT, cât și liceeni din echipele de robotică timișorene”, a declarat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Pot fi testate idei

„Am realizat un parteneriat de lung parcurs alături de UVT, concretizat într-un laborator de robotică. Aici, toți tinerii interesați vor putea testa idei și aplicații de robotică, foarte utile pentru viitorul lor profesional și pentru înțelegerea tehnologiilor”, a spus, la rândul lui, Alin Marian, Senior Director, Materials Management, Flex Timișoara.

Laboratorul va facilita dezvoltarea și perfecționarea unor prototipuri inovatoare, precum

  • SoundSight – un sistem de ochelari capabil să citească coduri de bare și date de expirare de pe produse, transformând informația în feedback audio pentru persoanele cu deficiențe de vedere
  • SpotFinder – o soluție bazată pe senzori de distanță, menită să identifice cel mai apropiat loc de parcare disponibil pentru utilizatori
  • MediTrack – un dozator automatizat de medicamente, personalizabil în funcție de nevoile specifice ale fiecărui utilizator
- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img