7 iulie 2020

La Timișoara se închid talciocurile, cluburile și se spală străzile cu dezinfectanți. Măsuri anunțate de primărie

măsuri

Autoritățile locale au trasat un „set” de măsuri care a intrat deja în vigoare și care trebuie să limiteze răspândirea coronavirusului. Spectacolele sunt interzise, se închid talciocurile și se spală străzile cu substanțe dezinfectante. Comitetul local pentru situații de urgență s-a întrunit miercuri și a stabilit ce e voie și ce nu.

Ultimele măsuri de prevenție luate de Comitetul local pentru situații de urgență au intrat în vigoare miercuri, 11 martie . Ele sunt valabile până în 31 martie. Sunt interzise, astfel, organizarea de spectacole de orice fel la instituțiile din subordinea PMT și vizitele la grădina zoologică vor fi închise piețele de vechituri, iar la cununiile civile nu pot fi mai mult de 20 de pesoane.

Piețele Flavia, Aurora și Mehala vor fi închise, la fel ca și cluburile, iar operatorul de salubrizare Brantner trebuie să spele străzile cu apă cu clor sau alți dezinfectanți indicați de organele competente ca eficienți împotriva coronavirusului. Programul cu publicul la primărie se desfășoară în regim de urgență.

Condiții speciale la Camera 12

La Camera 12 a Serviciului Relaționare Directă cu Cetățenii din cadrul Primăriei Timișoara se poate merge doar în următoarele condiții: depunere dosare indemnizații pentru creșterea și îngrijirea copilului până la doi ani și alocații de stat pentru copii, depunere autorizații de circulație, avize, permise de spargere, acorduri administrator drum, depunere adeverințe preemțiuni, eliberare contracte închiriere teren garaj, depunere carnet de producător, atestat de producător, depunere și ridicare aviz unic, depunere și ridicare acord de exerciții comerciale, acord de funcționare comerț ambulant terase, publicitate temporară, depunere și ridicare documentații urbanism – doar ce nu se pot solicita online, achiziții și licitații publice – doar ce nu se pot solicita online, depunere și solicitări documentații din arhivă.

Pentru restul situațiilor poate fi folosit site-ul primăriei. Sugestii și reclamații sau sesizări se pot depune la rubrica Sugestii și Reclamații. Adresa poștală este Timișoara, Bd. C.D. Loga nr. 1, 300030, iar pe plic trebuie specificat „Pentru direcția/ serviciul…”. Se poate suna, de asemenea, prin centrală, la numărul 0256-408.300.

Lista completă a măsurilor luate de comitet

1. Se interzice organizarea de spectacole de orice fel, indiferent de numărul spectatorilor.
2. Se interzice prezența spectatorilor la evenimentele sportive.
3. Se sistează activitățile cluburilor de sport, de seniori.
4. Se închid bazinele de înot.
5. Se sistează vizitele la grădina zoologică.
6. Se sistează vizitele în muzee și la expoziții.
7. Se limitează accesul la ceremoniile de cununie civilă la maximum 20 de persoane.
8. Se restrânge relația primăriei cu publicul strict la problemele urgente.
9. Se aprobă măsurile propuse de Direcția de Asistență Socială.
10. Se suspendă activitatea piețelor de vechituri.
11. Se instituie obligativitatea transportatorilor de persoane de a asigura pe tot parcursul activității o stare de curățenie impecabilă a mijloacelor de transport folosite, procedând în acest sens la igienizarea lor obligatorie o dată pe zi și, în plus, ori de câte ori se impune.
12. Se instituie obligativitatea operatorului de salubrizare stradală de a spăla străzile orașului cu apă cu clor sau alți dezinfectanți indicați de organele competente ca eficienți contra virusului Covid-19.
13. Se recomandă cetățenilor folosirea instrumentelor informatice de accesare de la distanță (domiciliu, serviciu etc.) a serviciilor disponibile, în mod special a serviciului online de plată a taxelor și impozitelor locale, plată de mare interes pentru un număr mare de cetățeni în această perioadă a anului.
14. Se recomandă cetățenilor urmărirea și respectarea cu strictețe a indicațiilor și dispozițiilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: