La poalele Muntelui Golaș. Horia Colibășanu, în tabăra de bază pe Nanga Parbat

Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază de pe fața Diamir a masivului Nanga Parbat, în cadrul expediției „Nanga Parbat 2025”. Tabăra este situată la o altitudine de 4.200 de metri.
După aproape o săptămână de călătorie, echipa a atins tabăra de bază. Ascensiunea va urma fața vestică a muntelui, pe ruta Kinshofer, una dintre cele mai cunoscute variante de pe Nanga Parbat (8.125 m). Deși considerată cea mai „accesibilă” rută, traseul presupune pasaje tehnice dificile, în special în zona abruptă numită Kinshofer Wall.
La fel ca în expedițiile anterioare, Horia Colibășanu urcă fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.
„Am ajuns în tabăra de bază, după ce am urcat în două zile de la 2.500 la 4.200 de metri. Ne simțim bine cu toții. Echipa este foarte organizată. Suntem patru doctori: un stomatolog român, un ortoped spaniol, un chirurg plastician pakistanez și o psihiatră finlandeză”, a transmis alpinistul.
În prezent, echipa se află în proces de aclimatizare. În următoarele zile, li se vor alătura încă trei membri ai expediției.
Nanga Parbat, „Regele munților” sau „Muntele Golaș”, este al nouălea cel mai înalt munte din lume și cel mai vestic vârf al lanțului Himalaya. Prima ascensiune reușită a fost făcută în 1953 de alpinistul austriac Hermann Buhl.
***
Pentru Horia Colibășanu, Nanga Parbat reprezintă o nouă provocare în drumul său spre obiectivul de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. Până acum, a atins zece dintre ele, inclusiv patru dintre cei mai periculoși: K2, Annapurna, Dhaulagiri și Kangchenjunga – toate fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor.