18 ianuarie 2021

La Pas: cum poți degusta acasă bere și nu numai. Afli și secrete din gastronomia locală

la pas

Bere, miere, pâine, brânză sau cidru – produse locale, pe care le vei putea degusta acasă, alături alți gurmanzi și de specialiști. Se întâmplă online, în ediția din acest an a programului La Pas. Trebuie doar să te înscrii și să mergi să-ți iei bunătățile.

Programul „La pas.slowing down”, început în 2018 de Asociația CRIES și inclus în dosarul de candidatură al Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, se desfășoară în perioada 24 octombrie – 30 noiembrie. „La pas.slowing down” propune și de această dată acțiuni culturale și educative referitoare la consumul responsabil, întâlniri cu artizani și mici producători, dar și incursiuni în patrimoniul gastronomic local și regional.

Nu va fi într-un spațiu public, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, așa că formatul va fi unul inedit. În weekendul 24-25 octombrie au loc două întâmplări interesante: o degustare online de bere artizanală cu 4 berari timișoreni (24 octombrie, ora 19) și un atelier de cafea artizanală la Cofferize (25 octombrie, ora 10.30). Înscrierile se pot face online, în cadrul evenimentelor online La Pas: Degustare de bere artizanală și Atelier de cafea prăjită local.

Ateliere online și alte degustări

În fiecare joi, de la ora 19, începând cu 29 octombrie, vor avea loc ateliere online, precum turism cultural gastronomic, „din grădină în farfurie: rețele locale pentru alimentație sănătoasă”, slow fashion – provocări din industria modei, dar și ateliere specializate, precum cel de etichetare a produselor artizanale, dedicat micilor producători. În fiecare sâmbătă, începând cu 31 octombrie, vor fi organizate degustări de miere, pâine artizanală, cidru sau brânză artizanală. Cei interesați nu trebuie decât să se înscrie. Apoi vor ridica produsele și vor participa live, alături de alți gurmanzi, la o degustare facilitată de un expert.

În bucătărie, cu Laura Laurențiu

În perioada 24 octombrie – 30 noiembrie, în fiecare duminică dimineață, va fi disponibil spre vizionare, în mediul online, câte un film care fie prezintă produse artizanale, poveștile lor sau mișcarea slow food în Timișoara, fie rețete ale unor preparate culinare specifice Banatului, gătite și promovate de Laura Laurențiu. Laura, bucătar și blogger din 2009, a adunat în jurul său una dintre cele mai mari comunități de profil din România. Are 500.000 de fani pe Facebook, 23.000 pe Instagram și 150.000 de subscriberi pe Youtube.

În lunile octombrie și noiembrie continuă, de asemenea, programul pentru combaterea risipei alimentare, colectare selectivă și reciclare. Sunt 10 cadre didactice și 300 de elevi din Timișoara, care participă la sesiuni de lucru pe tema consumului responsabil. Vor fi selectate trei proiecte propuse de liceeni, care vor primi o finanțare de 15.000 lei pentru implementare.

Se face și o hartă… gustoasă

Harta La Pas va prezenta locuri din Timișoara care comercializează produse artizanale și promovează idei specifice dezvoltării durabile. Ea va fi disponibilă în mediul online și este construită în timp real, atât prin cercetările echipei La Pas, cât și prin propunerile venite aici de la susținători și curioși, pe adresa lapas at cries.ro.

Informații actualizate pot fi găsite pe Facebook și Instagram, unde sunt folosite tagurile #distanțați și #împreună.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: