La munte, în familie. Tată și fiu, amendați că s-au dat cu SUV-ul pe pârtia Borlova

Borlova

Tată și fiu, au decis să meargă la munte. Dar nu pe schiuri, ci cu… SUV-urile. Au fost amendați amândoi, la Muntele Mic, după ce au rămas înzăpeziți chiar pe pârtia Borlova.

Doi bărbaţi au fost amendaţi, miercuri, cu 2.000 de lei, după ce au fost prinşi cu SUV-urile personale pe pârtia de schi din staţiunea Muntele Mic. Cei doi, care erau tată și fiu, voiau să ajungă la Crucea Eroilor și s-au gândit că ar fi cel msi bine să meargă cu mașina pe pârtie. Fiecare, cu mașina lui!

N-au ajuns însă prea departe, pentru că unul dintre SUV-uri a rămas înzăpezit și n-a putut fi tractat. Între timp, în zonă au ajuns jandarmii.

„Patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Muntele Mic a surprins două persoane care se aflau cu autoturismele personale pe pârtia de schi Borlova din staţiunea Muntele Mic. În urma celor declarate s-a stabilit faptul că aceştia doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi. Cum prima maşină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de al doilea SUV”, a transmis, miercuri, Jandarmeria Caraș-Severin..

Jandarmii montani au izolat zona, până când mașina a fost mutată de pe pârtie. Cele două amenzi, în valoare totală de 2.000 de lei, au fost date pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi.

About Post Author