Katzelmacher, după Fassbinder, noua premieră de la Teatrul German

Publicat:

În „Katzelmacher” e vorba despre apariția unui muncitor imigrant grec, Jorgos, care tulbură apele suburbiei bavareze. Sălbăticia, fricile arhaice și dorințele refulate se trezesc odată cu venirea străinului. Sentimentul de frustrare este exacerbat, furia le mănâncă sufletele. Pentru a nu cădea într-o mare discordie, comunitatea îl atacă pe Jorgos, străinul pe care se proiectează totul. Această defulare permite grupului să își regăsească aparent omogenitatea și stabilitatea. Se restabilește astfel ordinea însă construită de acum încolo pe conceptul de frică față de celălalt, de suspiciune, de vină.

Timișoreanul Eugen Jebeleanu, absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București, și-a început cariera ca regizor de teatru, devenind rapid una dintre cele mai importante voci tinere din teatrul românesc. În 2017 și 2018, a regizat „Katzelmacher”, de R. W. Fassbinder, la Schauspiel Stuttgart, și „Piața Roosevelt”, de Dea Loher, ambele coproducții cu Staatlichen Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart.

- Publicitate -

Premiera de la Timișoara este programată vineri, 11 iunie, de la ora 19,30, în Sala Mare a Teatrului German de Stat. Din distribuția spectacolului fac parte Niko Becker, Isa Berger, Silvia Török, Daniela Török, Olga Török, Oana Vidoni, Harald Weisz, Rareș Hontzu, Alex Mihăescu și Radu Brănici. Spectacolul are supratitrare în limba română.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Eventim. Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc miercuri, 16 iunie, ora 19.30, în Sala Mare a Teatrului German.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img