Jurnalul Annei Frank, proiecție la Biblioteca „Eugen Todoran”

jurnalul annei frank

Anna Frank și familia ei au locuit vreme de aproape doi ani ascunși într-o casă din Amsterdam. Jurnalul ținut de fetița care n-a reușit să supraviețuiască lagărului de concentrare este una dintre cele mai citite cărți din lume. Povestea a inspirat și mai multe filme, iar unul dintre ele poate fi văzut la Timișoara.

Proiecția filmului „Jurnalul Annei Frank” are loc marți, 18 februarie, de la ora 16, în Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, la demisol, în sala de conferințe. Filmul se bazează pe jurnalul fetei care a trăit ascunsă, împreună cu familia ei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.Majoritatea însemnărilor sunt adresate unei prietene necunoscută și încep cu „Dragă Kitty”.

Jurnalul a fost publicat după sfârșitul războiului de Otto Frank, tatăl Annei, și, de atunci, a fost tradus în peste 70 de limbi. Filmul a fost turnat într-un studio din Los Angeles, în timp ce exterioarele au fost filmate în apropierea clădirii din Amsterdam în care a locuit familia Frank. Proiecția este oferită de UN Youth Romania- Timişoara Branch.

About Post Author