Juniorii lui Poli au câștigat Cupa Bega / FOTO

Viitorul sună bine la Politehnica Timișoara. Micuții fotbaliști născuți în 2014 s-au impus cu un sec 6-1, în finala Cupei Bega, eveniment ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, pe terenul din localitatea timișeană Pădureni.
Juniorii antrenați de Cristi Utfineanț, fost fotbalist de la UMT sau Dinamo București, s-au impus, în finală, în fața celor de la Viitorul Lugoj, după ce au trecut de Biarena Sânandrei în semifinală, cu 4-1.
Spectatorii care au asistat la finala disputată la Pădureni au fost surprinși de proporțiile scorului din finală, Poli trecând cu 6-1 de Viitorul Lugoj, în pofida faptului că lugojenii au trecut cu 1-0 în grupe.
Nicholas Șuiu a marcat de trei ori pentru alb-violeți, William Radu, Damian Nemțeanu și Eric Jivan fiind ceilalți marcatori. Vlad Leordean, Andrei Kovacs, Cristian Costescu, Răzvan Urbanovici, Raul Bondor, Eric Jivan, Sebastian Nagy, William Radu, Nicholas Șuiu, Mircea Moise, Vlad Horn și Damian Nemțanu au fost actorii principali care au pus umărul la câștigarea Cupei Bega.