Nu mai știa drumul spre casă. Un jandarm aflat în timpul liber a ajutat-o

Nu mai știa drumul spre casă. Un jandarm aflat în timpul liber a ajutat-o

O femeie de 87 de ani, care părea dezorientată și nu mai știa cum să ajungă acasă, a fost ajutată de un jandarm aflat în timpul liber. Bărbatul a stat alături de ea până când a reușit să-i afle adresa și a condus-o acasă.

Incidentul a avut loc pe str. Mareșal Alexandru Averescu. Sergentul major Daniel Samoilă, din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Timișoara, se întorcea din Parcul Copiilor împreună cu familia, când a fost oprit de o femeie în vârstă care i-a cerut indicații către cea mai apropiată stație de tramvai.

Jandarmul a observat însă că femeia era dezorientată și a decis să rămână lângă ea. După ce și-a lăsat copilul în grija soției, a încercat să afle unde locuiește și a cerut sprijinul colegilor din dispecerat.

Cum femeia nu a putut fi identificată pe baza informațiilor pe care le oferea, soluția a fost dialogul. După mai multe întrebări și cu multă răbdare, jandarmul a reușit să afle unde locuiește și a însoțit-o până la bloc. Pentru că femeia nu avea cheia de la intrare, acesta a sunat la interfon până când un locatar a deschis ușa. Apartamentul fusese lăsat descuiat, iar după ce femeia a ajuns în siguranță acasă, a fost anunțată și fiica acesteia.

La scurt timp, femeia de 87 de ani a fost consultată și de un echipaj al ambulanței. Potrivit Jandarmeriei Timiș, bătrâna nu era cunoscută cu afecțiuni medicale, însă temperaturile ridicate pot afecta persoanele în vârstă. Jandarmul a rămas alături de femeie până când s-a asigurat că aceasta este în siguranță.

About Post Author