Itinerarii de reCunoaștere: despre artă, pentru fiecare

Itinerarii de reCunoaștere

Nu trebuie neapărat să fi citit biblioteci întregi ca să te pricepi la artă. Trebuie doar să vrei să-ți deschizi ochii și sufletul și să fii gata să-ți pui întrebări. Este ceea ce le propune timișorenilor programul Itinerarii de reCunoaștere, care începe odată cu Bienala Art Encounters.

Itinerarii de reCunoaștere / Ways of Knowing este un program de mediere pregătit de Asociația Culturală Contrasens pentru Bienala Art Encounters 2019. Programul își propune să ne facă să (re)găsim, în viața de zi cu zi, calea spre artă. Timp de 5 săptămâni, între 20 septembrie și 27 octombrie, vor avea loc vizite, tururi, evenimente, ateliere educative pentru copii și dialog cu arta contemporană și cu orașul.

„Itinerarii de reCunoaștere este despre cum să fim și cum să creștem împreună, vorbind despre artă și cultură. Vedem și credem că medierea este un mijloc de integrare culturală. Cum spunea şi Paolo Baratta în deschiderea Bienalei de la Veneția: ceea ce e important la o expoziție de artă nu e ceea ce se întâmplă în galerie, ci modul în care publicul își folosește experiența după aceea. Itinerarii de reCunoaștere își propune să ne pună pe toți pe gânduri”, spune Mihaela Tilincă, directorul programului de mediere.

Program plin, pentru toate gusturile

Printre evenimentele pregătite se numără un tur despre natură și ecologie în artă, întâlnirea „Afterwork Art & Drinks”, care îi așteaptă pe profesioniștii din companii la povești cu artă în jurul unui pahar de vin, serii de lecturi cu adolescenții, ateliere de gândire critică prin artă și atelierele pentru copii „Care-i faza cu arta contemporană?”. Participarea este gratuită. Programul poate fi găsit aici. Nu trebuie decât .

Bienala ArtEncounters înseamnă, în acest an, peste 60 de lucrări – afiș, arhivă, colecție, fotografie, film, instalație, intervenție, mozaic, pictură sau sculptură, tot atâția artiști sau grupuri artistice, în mai mult de 30 de spații expoziționale. Arta ia cu asalt Bastionul Maria Theresia, Muzeul Banatului, Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, Casa Tineretului și sediul Fundației Art Encounters.

About Post Author