24 octombrie 2020

Investiții de peste 2,2 milioane de euro în rețeaua de gaz din Timișoara și Dumbrăvița

Compania Delgaz Grid anunță lucrări de amploare în partea de sud a Timișoarei, dar și în Dumbrăvița. Investițiile din acest an au o valoare de peste 10,5 milioane de lei și vizează înlocuirea rețelei pe o lungime de 22,2 kilometri, dar și alte lucrări.

Investiții de peste 10,5 milioane de lei (2,2 milioane de euro) a planificat pentru acest an, în judeţul Timiş, Delgaz Grid. „Investim an de an sume considerabile pentru modernizarea reţelelor, aceste lucrări fiind prioritare pentru noi, pentru că punem în prim-plan creşterea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale”, spune Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.

La Timişoara, compania îşi propune cinci proiecte de investiţii. Unul dintre acestea vizează înlocuirea conductelor și a branşamentelor pe o lungime de 9,5 kilometri pe străzile Carpaţi, W. K. Rontgen, Surorile Martir Caceu, Feleacului, Arieş, Versului, Naturii, C. Brăiloiu, Mareşal Prezan (fostă Lidia), Intrarea Sepia, Dr. Ioan Mureşan şi Bulevardul Sudului. O altă lucrare este programată pe străzile Alexandru Donici, Pictor Teodor Aman, Adam Mickiewicz, Banul Severinului, C.A. Rosetti şi Cireşului. Al treilea proiect se va derula pe străzile Venus, Electronicii, Atomului, Saturn şi Calea Buziaşului. De asemenea, 2,8 kilometri de conducte şi branşamente vor fi înlocuite şi pe străzile 16 Decembrie 1989, E. Gojdu, T. Cipariu şi I. Văcărescu. Un alt proiect se va desfăşura pe strada Snagov.

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de nord şi de vest a României şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: