Investigații gratuite de testare a plămânilor, la Spitalul „Victor Babeș”

victor Babeș

Din această săptămână, la Spitalul „Dr. Victor Babeș” pot fi făcute mai multe investigații pulmonare gratuite pentru pacienții care nu sunt internați. Este nevoie doar de o recomandare din partea unui medic pneumolog și de o programare.

„Vorbim, de exemplu, de testarea capacității de difuzie (DLCO), pentru a determina cât de eficient transferă plămânii oxigen din aer în fluxul sanguin, sau de pletismografia corporală totală, prin care poate fi determinată capacitatea pulmonară totală, respectiv volumul rezidual. Un alt test este cel de rezistență a mușchilor respiratorii. Putem realiza chiar și o provocare bronșică pentru a evalua reacția căilor respiratorii la anumite substanțe ce pot declanșa bronhospasmul și wheezingul. Toate aceste investigații ajută medicul curant la stabilirea unui diagnostic complet și administrarea unui tratament corespunzător”, explică dr. Noemi Suppini, medic specialist pneumolog, coordonatorul Laboratorului de Explorări Funcționale.

De asemenea, pacienții beneficiază de gratuitate pe baza cardului de asigurat și a trimiterii de la medicul pneumolog curant la efectuarea spirometriei. „Aparatul pe care-l folosim permite realizarea într-un timp relativ scurt a tuturor acestor investigații. Celor care vin pentru testare le deschidem ceea ce numește internare de zi. Pentru că aparatul este unic în vestul țării, am luat deja legătura cu pneumologii din județele învecinate”, mai spune dr. Suppini.

Toate investigațiile sunt decontate pacienților asigurați de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.