6 iunie 2020

Interdicții de coronavirus: evenimentele cu peste 1.000 de persoane sau vizitele în spitale

coronavirus

Orice eveniment, public sau privat, cu peste 1.000 de participanți este interzis. Cel puțin până la 31 martie. Sunt interzise, de asemenea, vizitele în spitale. Autoritățile anunță, de asemenea, că nu se fac la cerere teste pentru coronavirus.

Până în 8 martie, la ora 12, în România au fost confirmate 13 cazuri de cetățeni infectați cu virusul Covid – 19 (coronavirus). Patru dintre ei au fost declarați vindecați și au fost externați. Starea de sănătate a pacienților internații este bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție.

De asemenea, sunt în carantină instituționalizată 15 persoane, pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul Covid – 19. Alte 12.734 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. „Se observă o ușoară scădere atât a numărului persoanelor aflate în carantină instituționalizată, cât și a celor aflate si în izolare la domiciliu, ca urmare a împlinirii termenului de 14 zile de la intrarea în aceste proceduri pentru persoanele care au venit în țară începând cu 22 februarie”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Interdicții până în 31 martie

Potrivit GIS, de duminică, 8 martie, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1.000 de persoane. Această măsură este obligatorie și nu este supusă negocierii. „Evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la direcțiile de sănătate publice. Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării (…) Decizia este valabilă până în 31 martie și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației”, transmite GIS.

Sunt suspendate, de asemenea, stagiile de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor. Tot până în 31 martie sunt interzise vizitele în spitale.

Câte cazuri sunt în UE

„A fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de Covid – 19 (coronavirus) în respectivele unități (…) Reiterăm faptul că nu se eliberează certificate medicale de «om sănătos» și că pacienții care nu prezintă suspiciuni nu sunt testați pentru infectarea cu coronavirus”, au mai transmit reprezentanții GIS. Dacă aveți nevoie de informații suplimentare despre coronavirus, puteți suna la linia Telverde (0800 800 358).

Până în 7 martie, în UE au fost raportate 7.264 de cazuri de infectare cu virusul Covid – 19. Peste jumătate sunt în Italia, urmată de Franța, Germania, Spania și Regatul Unit. România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

1 thought on “Interdicții de coronavirus: evenimentele cu peste 1.000 de persoane sau vizitele în spitale

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: