Îngropați în gunoaie. 16 localități trebuie să se descurce, până când vor avea operator de salubritate

adid

Situație inadmisibilă în Timiș, în secolul XXI. Nu mai puțin de 16 localități din zona Jimbolia-Sânnicolau Mare nu au operator de salubritate. În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a decis că primăriile vor gestiona singure situația, până când ADID face din nou licitație.

Zona 2 a județului Timiș, așa cum este ea stabilită pentru împărțirea contractelor de salubrizare, este… în pom. Operatorul desemnat de ADID, Brai Cata, nu ridică gunoaiele de un an și jumătate, cauzând probleme imense administrațiilor locale. Situația este critică, astfel că, la inițiativa prefectului Eva-Georgeta Andreaș, a fost convocat o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).

Primăriile trebuie să rezolve problema

La finele lunii august, ADID a notificat Brai Cata să intenționează să rezilieze contractul, solicitând, pe de altă parte, ridicarea deșeurilor până la desemnarea unui nou operator. Nu s-a întâmplat asta, condiții în care, în încercarea de a găsi o soluție, la nivelul celor 16 primării, au fost convocat comitetele locale pentru situații de urgență, care au decis ca primăriile să gestioneze situația deșeurilor din localități.
CJSU a emis o hotărâre care dă posibilitatea primăriilor să ia măsuri pe plan local și cere ADID intervină „în regim de urgență, pentru asigurarea continuității activității de colectare și transport a deșeurilor din zona 2 Jimbolia”. De asemenea, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, Direcția de Sănătate Publică Timiș, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor vor monitoriza situația.

Brai Cata are, în acest moment, suspendată licența de operare pentru zonele 2, 3 și 4 din Timiș. Asta a decis, în urma unui control cerut de prefectul Eva Andreaș, Autoritatea Națională pentru Reglementare de Servicii Comunitare de Utilități Publice. Dincolo de formalități, rămâne problema a câteva zeci de mii de oameni de care o companie și-a bătut joc atâta amar de vreme, dar și a unei autorități, în speță ADID, care nu-și face treaba… (sursa foto: Realitatea de Hunedoara)